Jocurile Olimpice, Paris. David Popovici numit de Le Monde „contorsionistul din tabloul lui Toulouse-Lautrec”

Sursa foto- facebook

Visul lui David Popovici s-a împlinit! Prima medalie de aur pentru România la Jocurile Olimpice de la Paris a fost cea a lui David, la proba de 200 m. Sportivul român s-a aflat, imediat, sub lupa presei străine. Ziariștii l-au numit de la „copilul minune al natației” până la „o ființă fără schelet… aproape de cauciuc”.

Chiar dacă pe aproape toată durata probei David Popovici s-a aflat în spatele lui Matt Richards, românul a reușit să îi ia fața britanicului în ultimele secunde ale cursei și a câștigat prima medalie de aur din istoria înotului masculin din România.

Presa franceză a reacționat spectaculos după triumful lui David Popovici la 200 de metri liber!

Le Monde îl numește un exemplar „pe care ezităm să-l încadram printre vertebrate”.

Le Monde: Roumanie, David Popovici

„Ultima dată când am văzut un fizic asemănător cu cel al românului David Popovici, câștigător, luni 29 iulie, la proba de 200 m liber, a fost într-un tablou de Toulouse-Lautrec. El l-a reprezentat pe Valentin cel Dezosat, dansator și contorsionist de la Moulin Rouge. Subțire, aproape slăbănog, românul este asemenea personajului slăbănog al pictorului, o ființă fără schelet, dintr-un material pe cât de vag, pe atât de flexibil, aproape de cauciuc, exemplar pe care ezităm să-l încadram printre vertebrate”.

David Popovici va împlini 20 de ani pe 15 septembrie.

„Pe pământ, corpul lui pare imperfect, ca al unui adolescent în creștere, un pusti al cărui tiv al pantalonilor trebuie în permanență, refăcut. Mersul lui este ezitant, fața slăbită.

Pe plafonul de start de la Paris, La Défense Arena, părea o anomalie, acest corp de 1,90 m și 79 kg tot ud, cu o anvergură de 2,05 metri, total slăbit, comparativ cu ceilalți concurenți cu trupuri în formă de V.  Ne-am gândit că avem in fata ochilor acele vechi reclame caricaturale pentru aparate de exercițiu, în care oamenii erau afișati înainte și după folosirea lor.

Dar odată ajuns în apă, supus unei împingeri în jos egală cu greutatea volumului deplasat, același corp a devenit un model de eleganță. A tăiat valul într-un târâș mătăsos.(…)„, notează Le Monde.

Jurnalistii de la L’Equipe l-au numit „copilul minune”.

„Pe linia de la margine! Pentru a câștiga primul său titlu olimpic la 19 ani, David Popovici s-a retras în ultimele lungimi ale probei de 200 m. Câștigător cu 1’44”72, într-un timp mai lent decât în ​​semifinale și destul de departe de standardele internaționale, românul a fost cu două sutimi în fața britanicului Matthew Richards, bine ascuns în rândul 1, și al americanului Luke Hobson cu șapte sutimi (1’44”79). Germanul Lukas Märtens, încoronat duminică la 400m și care voia să câștige cursa, s-a prăbușit în ultimii metri (1’45”46)”.

Foto L’Equipe: David Popovici

Prima încoronare olimpică a românului David Popovici la 200 m liber, a titrat Le Figaro

„La finalul unei curse ultra-strânse, românul David Popovici, în vârstă de 19 ani, a câștigat luni primul titlu olimpic al carierei, la Jocurile de la Paris, câștigând la limită finala la 200 m liber”.

La Depeche  scrie că David Popovici este unul dintre favoriții cursei de la 100 de metri.

„Campion mondial în 2022, Popovici își confirmă revenirea după o criză și va fi unul dintre favoriții la titlul la 100m, ale căror serii încep marți și unde care a mai fost titrat în același an”.

Jurnaliștii de la The Guardian au reacționat imediat după performanța înotătorului român. Aceștia nu au trecut cu vederea diferența de doar două sutimi care l-a despărțit pe Popovici de britanicul Matthew Richards, care s-a ales în final cu argintul. The Guardian a catalogat înfrângerea lui Matt Richards drept „agonizantă”

„Așadar, aur la 200 de metri liber pentru românul David Popovici, o medalie de argint agonizantă pentru Matt Richards și bronz pentru americanul Luke Hobson, care l-a învins pe Duncan Scott cu 0,08 secunde”, a scris The Guardian.

Ziaristii de la Swimming World Magazine au dedicat lui David Popovici un material, sugerând că ar putea deveni regele natației mondiale. În 2021 revista a scris despre David Popovici numindu-l drept „băiatul care ar putea fi rege”.

„David Popovici cucerește aurul la 200 m liber cu o ultimă lovitură eroică (…). Popovici a tăiat terenul la proba de 200 m liber luni seară, prevalând în urma unui timp de 1:44.72. Cum a câștigat el aurul olimpic? Și-a extins perfect brațul către punctul de atingere”, au notat cei de la Swimming World Magazine.

 

David Popovici X

Amintim că, în urmă cu 3 ani, la Tokyo 2020, David Popovici rata medalia de bronz în aceeași probă tot la o diferență de două sutimi. Acea ratare a podiumului de la Jocurile Olimpice s-a transformat într-o lecție uriașă și i-a dat sportivului nostru ambiția de a-și lua revanșa. Acum, toată atenția lumii sportive a natatiei și nu numai se îndreaptă către proba de 100 m liber.

După cursă, David Popovici a acordat un scurt interviu în care a vorbit despre perfecțiune:

Absolut nimeni nu este un înotător perfect. Nici eu nu sunt. Nimeni. Nici măcar Michael Phelps nu este înotătorul perfect. Este cel mai decorat și cel mai bun din punct de vedere obiectiv, însă toată lumea este departe de perfecțiune.
Ce poți să faci cel mai bine este să încerci să ‘vânezi’ perfecțiunea. Asta mi-am pus în cap și în mintea mea în fiecare zi la antrenament. Încerci să te apropii, însă ești conștient că nu o vei atinge niciodată„, a spus David după cursă, potrivit Olympics.com.

Marea performanță reușită de Popovici nu a fost trecută cu vederea de Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă dar și alte oficialități din România care au postat pe Facebook mesaje de felicitare pentru sportivul român.

Klaus Iohannis, președintele României – „David Popovici aduce prima medalie olimpică pentru România la Jocurile Olimpice de la Paris! Felicitări, David, pentru această performanță extraordinară!
Hai, #TeamRomania!”.

Nicolae Ciucă, președintele PNL – „Felicitări, David Popovici! Ai scris în această seară istorie pentru România cu aurul la proba de 200 metri liber. Ne-ai făcut, încă o dată, mândri de tine și mândri că suntem români. Ne înclinăm în fața performanței tale!”.

Marcel Ciolacu, prim-ministrul României – Senzațional! David Popovici – Aur Olimpic! De Ziua Imnului Național, cel mai frumos cadou pe care un român îl poate face nouă tuturor. Este meritul tău și al echipei tale pentru tot efortul depus. Bravo, David!

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: