Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi că Mircea Geoană independent este o iluzie, iar fără un partid puternic în spate nu poate sa ajungă în turul 2 şi că turul 2 se va da între candidatul PNL şi candidatul stângii. Despre întâlnirea dintre Mircea Geoană şi Marcel Ciolacu, liberalul a comentat că ”a remarcat prezenta foştilor preşedinţi Geoană şi Ponta, care au pierdut la alegerile prezidenţiale, alături de premierul Ciolacu”.
Purtătorul de cuvânt al PNL a fost întrebat în emisiunea România Politică de la Prima News despre întâlnirea dintre Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană la un restaurant.
”Înţeleg ca a fost un eveniment privat, am remarcat prezenta foştilor preşedinţi Geoană şi Ponta, care au pierdut la alegerile prezidenţiale, alături de premierul Ciolacu”, a răspuns Stroe, arătând că ”nu crede că l-ar avantaja această asociere pe domnul Ciolacu”.
”Nu cred în sprijinul celor doi pentru Ciolacu. Geoană independent este o iluzie, fără un partid puternic în spate nu poate sa ajungă în turul 2. Nu comparăm situaţia lui cu cea a lui Nicuşor Dan, acesta era primar în funcţie, era validat de un ciclu electoral, raportarea este una care nu se potriveşte”, a mai spus Ionuţ Stroe, el arătând că nu putem cumpăra nici electoratul din Bucureşti cu electoratul de la nivelul întregii ţări.
Potrivit lui Stroe, ”Turul 2 se va da între candidatul PNL şi candidatul stângii. ”Suntem optimişti că vom câştiga aşa cum am făcut întotdeauna” a mai spus deputatul PNL.
Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană au fost surprinşi luând cina la aceeaşi masă, luni seară, într-un restaurant, împreună cu alţi politicieni, printre care şi fostul premier Victor Ponta, conform Antena 3, care prezintă şi imagini.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News