Veștea, după retragerea proiectului de includere a unor taxe pentru circulația în Zonele cu Niveluri Scăzute de Emisii

Sursa foto: Facebook

Ministerul Dezvoltării a transmis marţi, după retragerea proiectului de introducere a unor taxe pentru autovehiculele care circulă în Zonele cu Niveluri Scăzute de Emisii că această măsură este absolut necesară, contribuind la asigurarea unui mediu cu aer curat. Ministerul ţine să precizeze că ”România se află în risc de infringement din cauza situaţiei deficitare, chiar alarmante, a calităţii aerului din mai multe zone urbane din ţară, unde se înregistrează creşteri ale nivelului de poluare peste media înregistrată la nivelul altor ţări europene”.

”Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a decis, astăzi, retragerea, din procedura de transparenţă, a proiectului de Hotărâre a Guvernului privind metodologia de elaborare a regulilor de acces, a modului de aplicare a tarifelor, precum şi a excepţiilor aferente zonelor cu nivel scăzut de emisii (ZNSE). Decizia a fost luată în vederea unei consultări mai ample atât cu partenerii din cadrul Coaliţiei de Guvernare, cât şi cu reprezentanţii structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile”, anunţă instituţia într-un comunicat oficial.

Potrivit ministerului, ”proiectul, lansat în consultare publică, în data de 26 iulie a.c., are în vedere aplicarea prevederilor Legii nr. 155/2023 privind mobilitatea urbană durabilă, act normativ adoptat de Parlamentul României (ca urmare a consultării în cadrul Coaliţiei de Guvernare) şi publicat în Monitorul Oficial al României pe 31 mai 2023, şi care precizează că, „în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, ministerul de resort”. ”Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii elaborează metodologia de elaborare a regulilor de acces, a modului de aplicare a tarifelor, precum şi a excepţiilor aferente ZNSE, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului”, arată comunicatul.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL