Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan îi atrage atenția premierului Marcel Ciolacu că va trebui să se consulte cu preşedintele şi cu PNL pentru postul de comisar european. „Nu e nici împărat, nici autocrat, nici rege”, a adăugat Bogdan.
„Din fericire pentru România, pentru PNL, pentru cetăţeni, nu este putere autocratică în România, Domnul Marcel Ciolacu se află la Palatul Victoria pentru că PNL este încă în Guvern, face parte din coaliţie. Uneori uită, probabil, îi reamintim noi cu maximă delicateţe”, a declarat Rareş Bogdan, miercuri.
”Dânsul este premier, nu poate să ia hotărâri singur pentru că nu e nici împărat, nu e nici autocrat, sper, încă, şi nu este nici rege. Deci va trebui să se consulte cu preşedintele României, cu PNL. Eu îl tot văd că dă declaraţii, că el numeşte, el face, el pune comisarii. Îi reamintesc că nu PSD singur e la guvernare, poate uneori uită”, a mai spus prim-vicepreşedintele PNL.
Întrebat dacă PNL îşi doreşte postul de comisar european, Rareş Bogdan a spus: „E absolut firesc să fie discutat în coaliţie. Sunt convins să vom ajunge la un acord”.
Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, că a vorbit cu europarlamentarul PSD Mihai Tudose despre postul de comisar european, iar acesta l-a refuzat. Despre Victor Negrescu, prim-ministrul a afirmat că este o variantă de comisar.
„În perioada următoare, urmează să avem discuţii, să am şi discuţii directe cu doamna preşedintă a Comisiei, Ursula von der Leyen. Scrisoarea, normal e adresată preşedintelui României, fiindcă preşedintele este membru al Consiliului European. Cum e şi normal, preşedintele a direcţionat acea scrisoare către prim-ministru, pentru că prim-ministrul este cel care desemnează comisarul european. Posturile se negociază întâi în interiorul famililor europene”, a mai afrmat Marcel Ciolacu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News