Mesaj inspirațional de la un tânăr reîntors în România. Cine este Adi Betea și de ce s-a înscris în PNL

Sursa foto: Facebook
Adi Betea este un tânăr care timp de 6 ani a studiat în străinătate, la University of Manchester și King’s College London în Anglia și Wirtschaftsuniversität în Viena, și care, din dorința de a da un suflu nou politicii românești, din dorul de țara natală, a decis să intre în politică, în Partidul Național Liberal.
„Cred că tinerii au acel curaj și acea dorință nestăvilită de a schimba lucrurile, de a rescrie normele, astfel încât noi toți, tineri sau vârstnici, femei sau bărbați, din mediul rural sau urban, să avem șansa unei vieți mai bune. Sigur, putem fi acuzați de o oarecare naivitate, dar eu o văd ca pe o naivitate pozitivă, una care îți dă speranța că se poate mai mult și mai bine, iar fără vise mari, nu se ajunge la realizări mari.”, a declarat Betea într-o postare pe pagina personală.
Tot în aceeași postare, face referire și la familia Brătianu, care a marcat istoria Partidului Național Liberal.
„Sunt totodată conștient că nu va fi un drum ușor. Marele liberal I.C. Brătianu spunea:
”Politica îți poate da din când în când satisfacții și onoruri, dar pentru un om iubitor de țară și conștient de răspunderile sale, politica este un șir neîntrerupt de griji și jertfe, un drum pe care ești sortit să culegi mai multă nedreptate decât răsplată.”
„Versurile de final ale unei melodii care îmi place în mod particular, pe muzica lui Ionel G. Brătianu, poate nu întâmplător coincidență de nume cu familia care a jucat un rol atât de important în istoria PNL, sunt următoarele: ”Din coasta Daciei și-a Romei, în veci, pe veci, s-or naște pui de lei”, a spus acesta.
Tânărul transmite și faptul că l-ar deranja dacă nu ar încerca să schimbe ceva la România odată întors, iar mijlocul prin care o poate face cel mai bine este politica. De asemenea, dorește să aducă la viață visul românesc, după modelul american.
„De aceea intru în politică, pentru că m-ar deranja ca odată întors să nu fac tot ce ține de mine să schimb ceva, iar pentru mine, personal, intrarea în politică reprezintă cea mai bună opțiune de a transpune în realitate gândurile mele pentru România. Îmi doresc ca acest pas să fie un cap de pod pentru ceea ce va urma, iar drumul exact pe care voi merge îl las în mâna lui Dumnezeu. Eu trebuie doar să îmi dau tot concursul pentru ca atunci când se ivește oportunitatea de a îmi servi țara, să fiu gata.
Pentru că lucrurile se pot îmbunătăți considerabil. Auzim de multe ori vorbindu-se de visul american, eu cred cu tărie că ar trebui să aducem la viață și visul românesc, pentru că avem resursele și calitățile necesare să reușim, trebuie doar să le canalizăm cu cap și să dăm dovadă de mai mult curaj, să îndrăznim să sperăm, să ne dorim mai abitir. Și am văzut asta nu mai departe de vara aceasta la campionatul european de fotbal, prin rezultatele naționalei României. Am văzut-o la Simona Halep. Angela Gheorghiu. David Popovici. Poate și tu, cea/cel care citești acum, ești un astfel de exemplu de succes, iar dacă tu și atâția alții am reușit, trebuie ca și noi ca popor, ca țară, să reușim!
Eu cred în noi, cred că împreună avem șansa de a reuși, de a ne croi, într-adevăr, altă soarte. Acum ori niciodată.
Pentru că România POATE mai mult, România MERITĂ mai mult și România VA FI mai mult!
Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți și
Trăiască România!”, a încheiat tânărul.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: