Obiceiul care duce la consum mare de combustibil. Ce greșeală fac șoferii când pornesc aerul condiționat

Sursa foto: Pinterest

Cei mai mulți șoferi nu pot pleca la drum vara fără aer condiționat. Însă există un obicei greșit pe care îl fac majoritatea oamenilor. Experții au explicat pentru The Sun care este tactica recomandată de a folosi aerul condiționat pentru a plăti mai puțin, dar și pentru a nu inhala particule dăunătoare.

Pornirea imediată a aerului condiționat duce la inhalarea particulelor dăunătoare

Experții au revăzut mai multe cercetări, iar concluzia este că, pe timp de vară, șoferii ar trebui să aștepte câteva minute din momentul în care pornesc motorul, înainte de a deschide sistemul de aer condiționat. Dacă mașina a stat ore întregi la soare, materialele plastice din interior eliberează milioane de microparticule dăunătoare.

Astfel, de îndată ce intrați în mașină, ideal este să deschideți geamurile și să faceți primii kilometri cu geamurile deschise. Prin deschiderea imediată a aerului condiționat, aerul care iese din orificiile de ventilație accelerează procesul de inhalare a acestor microparticule periculoase, care includ chiar și vapori de combustibil.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: