România asigură aproape 30% din necesarul de gaze din Uniunea Europeană

Gaze
Sursa foto: Pixabay

România se află în topul producătorilor de gaze din Uniunea Europeană. Asta chiar dacă în primul trimestru al anului 2024, consumul de gaze naturale în Uniunea Europeană a înregistrat o scădere de 2% comparativ cu aceeași perioadă din anul anterior, ajungând la 111 miliarde de metri cubi.

S-a consumat mai puțin și asta un lucru teoretic bun pentru că ne dă posibilitatea nouă, ca europeni, să fim ceva mai puțini dependenți de importuri. România se remarcă printr-o contribuție semnificativă în producția de gaze naturale, asigurând aproape 30% din totalul producției UE, arată jurnaliștii de la economica.net. În primul trimestru al anului, România a produs 2,4 miliarde de metri cubi de gaze, având al doilea cel mai mare aport în cadrul Uniunii Europene, după Olanda, care a contribuit cu 2,7 miliarde de metri cubi. De asemenea, Germania a furnizat 1 miliard de metri cubi. În ceea ce privește depozitele de gaze, nivelul de umplere a scăzut cu 29%, de la 95% la 68% medie trimestrială, în conformitate cu consumul crescut pe timpul iernii. Totuși, acest nivel este cu 1 punct procentual mai ridicat față de aceeași perioadă a anului trecut, indicând o menținere peste media istorică.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: