Câți bani a atras România din PNRR și cine sunt cei mai mari beneficiari

Sursa foto: Facebook Guvernul României

România are la dispoziție 28,5 miliarde de euro în PNRR, însă până în prezent nu a atras nici măcar jumătate din sumă. Din cele 28,5 miliarde, doar 13,6 miliarde sunt granturi, iar 14,9 miliarde sunt împrumuturi.

România a atras doar 5,78 de miliarde de euro sub formă de granturi puse la dispoziție de Comisia Europeană și doar 3,63 de miliarde din împrumuturi, arată datele oficiale. În total, în conturile țării noastre au intrat 9,41 de miliarde din cele 28,5 miliarde pe care le putem accesa până în 2026. Din cele 9,41 de miliarde, cea mai mare parte a fost investită în sănătate: 1,76 de miliarde de euro (granturi și împrumuturi) au mers în pilonul dedicat sănătății cetățenilor.

România, printre primele state UE

La nivel european, România este printre statele membre care s-au descurcat cel mai bine în atragerea fondurilor din PNRR. Franța are cele mai bune rezultate și poate fi primul stat care să atragă toți banii din granturi. Franța are un PNRR de 40,3 miliarde de euro doar din granturi și nu are nevoie de împrumuturi. Până în prezent, guvernul francez a accesat deja 30,87 de miliarde de euro, adică aproape 80% din suma totală.

Italia are și ea rezultate foarte bune, reușind să atragă peste 50% din toți banii pe care îi are disponibili în PNRR. Spania va atrage doar granturile puse la dispoziție de Comisia Europeană și nu este interesată de împrumuturi. Guvernul de la Madrid a atras 47,96 de miliarde din cele 80 de miliarde de euro sub formă de granturi.

Vecinii noștri din Ungaria au început PNRR-ul cu mari întârzieri și au atras doar 140 de milioane de euro din granturi și 779 de milioane din împrumuturi. Ungaria are la dispoziție 6,5 miliarde de euro granturi și 3,9 miliarde pentru împrumuturi. Bulgaria se mișcă și ea foarte lent, fiind măcinată de crize politice. Guvernul de la Sofia a atras doar 1,37 de miliarde de euro din granturi, potrivit datelor CE.

În același timp, există numeroase state UE care nu sunt interesate de banii din PNRR. Țările bogate din UE nu depind de acești bani, care vin doar pe baza unor reforme. Olanda nu a accesat niciun euro din PNRR-ul său, deși are la dispoziție 5,4 miliarde de euro granturi. De asemenea, Suedia nu a accesat până acum niciun euro din PNRR-ul său de 3,5 miliarde de euro în granturi. Germania a cerut doar 6,25 de miliarde de euro, din cele 30 de miliarde de euro pe care le poate accesa cu PNRR.

Sursa: Comisia Europeană

Cei mai mari beneficiari din PNRR

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din România a publicat lista cu cele mai mari proiecte finanțate din PNRR. Peste 2,8 miliarde de euro au fost oferite către CFR SA pentru modernizarea și reînnoirea infrastructurii feroviare. Pe locul 2, cu o finanțare de 2,7 miliarde de euro este CNAIR, pentru construirea autostrăzii spre regiunea Moldova. Autoritatea pentru Digitalizarea României este pe locul 3, obținând o finanțare de 612 milioane de euro.

Cluj-Napoca a depus mai multe proiecte și a reușit să obțină în total 466 de milioane de euro, iar din acești bani 301 milioane sunt alocați pentru metrou.

Primăria Iași este pe locul 5, după ce a obținut o finanțare totală de 422 de milioane de euro. Din acești bani, 237 de milioane de euro sunt alocate pentru înnoirea transportului public.

Primăria Timișoara a obținut o finanțare de 366 de milioane de euro. La fel ca Iașiul, cei mai mulți bani (adică 329 de milioane de euro) sunt alocați pentru modernizarea transportului public.

Primăria Galați a primit 357 de milioane de euro din PNRR, iar 223 de milioane vor fi alocate pentru modernizarea transportului public, mai exact pentru achiziția de vehicule nepoluante.

Primăria Brașov a accesat 346 de milioane de euro din PNRR, iar mare parte din bani (220 de milioane euro) vor fi cheltuiți pentru achiziția de vehicule nepoluante pentru transportul public.

Municipiul Constanța a obținut 325 de milioane de euro, însă cel mai mare proiect al său e pentru sistemul de sănătate. 100 de milioane de euro vor fi alocate pentru dezvoltarea infrastructurii spitalicești din oraș. Alte 87 de milioane de euro vor fi cheltuite pentru dezvoltarea unei producții combinate de energie termică și energie electrică (CHP) pe gaz flexibilă și de înaltă efciență în sectorul încălzirii centralizate,  în vederea atingeriii unei decarbonizări adânci.

Primăria Oradea a accesat 315 milioane de euro din PNRR-ul României și va acorda o mare atenție sistemului de sănătate din oraș. 108 milioane de euro vor fi cheltuite pentru dezvoltarea infrastructurii spitalicești. Doar 84 de milioane de euro vor fi cheltuite de Oradea pentru achiziția de vehicule nepoluante pentru transportul public.

Autor

  • Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: