Guvernul britanic eliberează 500 de locuri în închisori şi mobilizează 6.000 de poliţişti împotriva revoltelor

Sursă foto: Captură video / X

Guvernul britanic anunţă marţi că peste 500 de locuri urmează să fie disponibile în închisori în vederea încarcerării unor participanţi la revolte şi totodată mobilizarea a 6.000 de poliţişti specializaţi, după o nouă seară de violenţe, relatează AFP.

Regatul Unit este zguduit de o săptămână de o succesiune de adunări violente, la apelul unor grupări de extremă dreapta, potrivit Guvernului, după ce trei fete au fost ucise într-un atac cu cuţitul la Southport.


Primele violenţe au izbucnit pe fondul unor zvonuri – în parte dezminţite – despre profilul suspectului prezentat din greşeală ca fiind un solicitant de azil de confesiune musulmană.

Tânărul în vârstă de 17 ani s-a născut, în realitate, la Cardiff, în Ţara Galilor, iar potrivit presei britanice familia sa este originară din Rwanda.

Premierul laburist Keir Starmer a ameninţat cu condmări ”rapide” ale participanţilor la revolte şi a denunţat ”ura extremei drepte”.

”Vom face astfel încât tot cei care vor fi condamnaţi la închisoare cu privire la revolte şi dezordini să aibă un loc în închisoare care să-i aştepte”, a dat asigurări marţi la BBC secretara de stat însărcinată cu Justiţia Heidi Alexander.

Guvernul a făcut astfel încât să fie eliberate locuri care ar fi fost disponibile ”mai târziu în cursul lunii”, a explicat ea.

Heidi Alexander a evocat 567 de locuri în închisori.

Potrivit poliţiei, cel puţin 378 de persoane au fost arestate de la începutul violenţelor, în urmă cu o săptămână, un număr care urmează să crească.

Secretara de stat însărcinată cu Justiţia a anunţat la Times Radio mobilizarea a 6.000 de poliţişti specializaţi în menţinerea oridnii publice, precizând astfel un anunţ făcut luni de către premierul Keir Starmer.

Aproximativ 4.000 dintre aceşti poliţişti erau disponibili încă din weekend, iar alţi ”2,000 vor fi disponibili în această săptămână”, a precizat ea.

Seara de luni a fost pătată din nou de violenţe mai ales la Belfast, în Irlanda de Nord, unde au fost mobilizaţi poliţişti în ţinută de menţinerea oridinii publice.

La Plymouth, în sud-vestul Angliei, unde au fost desfăşuraţi 150 de poliţişti luni seara, şase persoane au fost arestate, iar mai mulţi poliţioşti au fost răniţi uşor, potrivit poliţiei.

Imagini transmise în direct de postul Sky News au surprins o înfruntare tensionată între extrema dreaptă şi contramanifestanţi, despărţiţi de poliţişti de o parte şi de alta a unui drum, punctate de aruncări cu proiectile.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: