Ciolacu: La două săptămâni avem un proiect major în infrastructura de sport

Sursa foto: Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu afirmă, întrebat dacă statul român investeşte suficient în infrastructura sportivă, că la fiecare două săptămâni ”avem un proiect major” în acest domeniu.

Întrebat, miercuri, dacă investeşte statul suficient în infrastructura de sport, premierul a răspuns: ”Ce pot să vă spun eu este faptul cred că la două săptămâni avem un proiect major în infrastructura de sport. Cred că şi mâine, aşa cum am stabilit cu doamna Lipă şi cu domnul Covaliu, trecem şi investiţia de la Izvorani”.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că a constatat că decizia sa de a nu participa la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris a avut ecouri inclusiv pe plan internaţional.
”Aşa cum am scris. Am văzut că ieşirea publică a avut ecouri şi internaţionale şi în interiorul ţării şi cred că abordarea a fost una corectă. Prea mult timp, România tot timpul s-a găsit cineva să ne ia un drept au… cred că e cazul să depăşim acest moment, mai ales că vorbim despre nişte copii”, a susţinut Ciolacu.
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că nu va participa la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris, după ”situaţia scandaloasă de la gimnastică, unde sportivele noastre au fost tratate într-un mod absolut dezonorant”.
”Este inadmisibil ca, într-o competiţie de asemenea anvergură, care promovează valori precum respectul, înţelegerea şi excelenţa, o copilă care îşi câştigase onest medalia să fie privată cu brutalitate de rezultatul muncii sale de patru ani!”, a adăugat el.
Campionul olimpic David Popovici îşi doreşte ca medaliile obţinute de el la Paris să aducă mai multă atenţie pentru sport. Popovici a spus că trebuie mai multe investiţii pentru sport şi a adăugat că el îşi va face partea în acest sens. El a transmis un mesaj pentru politicieni, subliniind că pentru o Românie educată, sănătoasă, trebuie să se investească mai mult în sport.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: