Marcel Ciolacu: Nu înţeleg de ce managerul de la ”Pantelimon” nu este acasă sau să-şi preia atribuţiile de medic

Sursă foto: Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că nu înţelege de ce managerul Spitalului ”Sfântul Pantelimon” din Bucureşti ”nu este acasă sau să-şi preia atribuţiile de medic”, întrucât, în opinia sa, ”nu se poate întâmpla ceva mai grav prin actul medical în instituţia pe care dânsul o coordona”. ”Pe de altă parte părerea mea că este un caz singular şi nu trebuie să începem să atacăm întreg corpul medical”, a adăugat Ciolacu.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, vineri, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD, dacă mai are noutăţi legate de situaţia de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” şi dacă a discutat cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, despre acest subiect.
”Am stat de vorbă cu domnul ministru, dânsul nu are ce… Ce problemă au eu, principială, nu înţeleg de ce managerul de la Pantelimon nu este acasă sau să-şi preia atribuţiile de medic. Pentru că s-a întâmplat un lucru foarte grav. Nu cred că se poate întâmpla ceva mai grav prin actul medical în instituţia pe care dânsul o coordona. Pe de altă parte, părerea mea că este un caz singular şi nu trebuie să începem să atacăm întreg corpul medical. Vreau să vă reamintesc, când a venit pandemia, eu personal – şi sunt ferm convins că şi dumneavoastră – căutam prin telefon ce medici cunoaştem să ne ajute. E cazul să nu transformăm acest caz singular, să începem să-l extindem la întreg corpul medical”, a afirmat Marcel Ciolacu.
El a explicat că Rafila face politica medicală şi nu are atribuţii administrative.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: