Florin Spătaru, bilanț după predarea portofoliului Economiei: „Voi fi parte a echipei indiferent de funcția pe care o voi ocupa”

Florin Spătaru
Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Fostul ministru al Economiei, Florin Spătaru, își anunță bilanțul după predarea portofoliului noului ministru din guvernul Ciolacu, Radu Oprea.

„Predau ştafeta de ministru al economiei cu siguranța continuității proiectelor demarate la începutul mandatul meu şi a proiectelor pe care le-am propus în noul program de guvernare PSD.

Urmează un an dificil cu multe provocări, însă, aşa cum am mai spus, urmează un an în care nu ne mai permitem să spunem că „am fost surprinşi”.

Războiul de la graniță ne-a adus anul trecut o serie de crize economice pe care cu un efort colosal am reuşit să le gestionăm.

Războiul nu s-a încheiat, de aceea insist să spun că este nevoie de sprijin guvernamental pentru companiile mari care asigură pe orizontală mii de locuri de muncă pentru români.

Noul guvern condus de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, va promova măsuri de sprijin şi scheme de ajutor de stat pentru industria energointensivă, pentru industria de procesare alimente şi pentru industria pe bază licențe, dar şi multe altele pentru asigurarea balanței comerciale şi pentru promovarea producției în România.

În plus, strategia pentru industria de apărare, care este gata, şi care a fost deja prezentată în #CSAT trebuie implementată.

Nu a fost şi nu este un proces uşor, dar am făcut paşi importanți pentru demararea proiectului „fabrica de pulberi în România” şi sunt sigur că acest obiectiv esențial pentru revitalizarea industriei de apărare din țara noastră trebuie dus la bun sfârșit.

Am anunțat săptămâna trecută că peste 400 de milioane de euro vor fi investite în proiecte de anvergură pentru microelectronică.

Astfel, Ministerul Economiei şi-a îndeplinit angajamentele din #PNRR. Viitorul industrial european depinde de aceste investiții în noile tehnologii.

Am fost bucuros de această performanță: Comisia Europeană a ales ca 3 proiecte din 18 să fie demarate în România.

Voi continua promovarea investiției în fabrica de celule de baterii în România pentru că este poate cel mai important proiect pentru viitorul european al țării noastre dacă ținem cont de cât de mult contează industria auto şi dacă nu ignorăm „viitorul verde” al #UE.

Să nu uit… jumătate din clădirea istorică în care Ministerul Economiei îşi desfășoară activitatea va fi consolidată şi reabilitată după 18 ani în care a zăcut abandonată, timp în care s-a degradat enorm. Documentația este gata, totul a fost semnat. În următorii doi ani, angajații de la economie vor suporta un şantier sâcâitor, dar mult aşteptat de noi toți şi mai ales de bucureştenii care se vor bucura de promenada de pe Calea Victoriei aşa cum se cuvine unei capitale europene.

Toate acestea reprezintă doar o mică parte dintre marile proiecte ale Ministerului Economiei care sunt azi „la cheie” şi cu mândrie le las pe biroul de ministru care va fi ocupat de colegul şi prietenul meu Stefan Radu Oprea cu care, de altfel, am lucrat deschis pe parcursul mandatului meu şi pe care îl asigur de aceeaşi colaborare şi de acum înainte.

Am încheiat o etapă, începem cu încredere alta!

Nu există evoluție fără schimbare, spun eu la fiecare început.

Aşadar, sunt pregătit pentru o etapă nouă, plină de provocări şi de bucurii, de oameni minunati pe care îi am deja alături şi de alți oameni la fel de speciali pe care de-abia aştept să îi descopăr. Le mulțumesc colegilor mei, oamenilor care lucrează în Ministerul Economiei, pentru serile lungi petrecute pe „metereze” alături de mine şi echipa mea.

Le mulțumesc colegilor mei din Partidul Social Democrat pentru susținere şi pentru deschiderea cu care am fost primit în echipa social democrată, dar, mai ales pentru încrederea oferită pentru a continua împreună.

Mulțumesc colegilor PSD Galati pentru şansa pe care mi-au oferit-o. Am fost şi râmân onorat pentru propunerea de a prelua mandatul de ministru al economiei în urmă cu aproape un an şi jumătate.

Voi fi parte a echipei indiferent de funcția pe care o voi ocupa. Aşa cum am făcut şi pânâ acum, voi dedica expertiza mea pentru construcția de proiecte pentru români şi pentru România!”, a scris Florin Spătaru pe pagina sa de Facebook.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: