UPDATE Malta nu îl extrădează pe fugarul Paul al României. Gorghiu: O decizie revoltătoare.

Sursă foto: The Times of Malta

UPDATE, ORA 13.08 

Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu afirmă după ce justiţia din Malta a respins cererea de extrădare a Prinţului Paul, că este o decizie revoltătoare, de neacceptat, anunţând că va propune prim-ministrului Marcel Ciolacu ca Guvernul să reacţioneze la nivel diplomatic la o asemenea încălcare flagrantă a deciziei CJUE, din care rezultă că justiţia din Franţa nu a procedat corect în dosarul privind mandatul european de arestare pe numele fugarului Paul-Philippe al României.

„O decizie revoltătoare precum cea comunicată astăzi este de neacceptat dacă ne gândim la Decizia – cadru JAI în materie de predare şi la interpretările recente ale CJUE în urma cererii de decizie preliminară depusă în luna aprilie de Curtea de Apel Braşov. Decizia instanţei malteze reprezintă o încălcare flagrantă a unei decizii CJUE date expres în cazul fugarului Paul-Philippe al României. Voi propune Premierului României ca Guvernul să reacţioneze la nivel diplomatic la o asemenea încălcare flagrantă a deciziei CJUE”, declaraă Gorghiu.

Citește mai mult AICI

ȘTIREA INIȚIALĂ 

Cererea formulată de România şi adresată Maltei de extrădare a prinţului Paul a fost respinsă luni de Curtea de Apel din această ţară, după ce aceasta a constatat un „risc real şi personal” de încălcare a drepturilor fundamentale ale acestuia, relatează The Times of Malta.

Prinţul Paul a fost arestat în aprilie în Malta pe baza unui mandat european de arestare şi a fost ţinut în arest timp de două luni până când i s-a acordat eliberarea pe cauţiune.

Prinţul Paul, în vârstă de 77 de ani, a fugit din România în 2020 şi s-a stabilit la Paris, după ce a fost găsit vinovat de restituirea ilegală a unor bunuri imobiliare de lângă Bucureşti, asupra cărora autorităţile au afirmat că şi-a revendicat în mod fals dreptul de proprietate. El a fost condamnat în România la trei ani şi patru luni de închisoare, dar avocaţii săi au susţinut că acuzaţiile penale împotriva sa au fost motivate politic şi că clientul lor este persecutat politic.

În timp ce locuia la Paris, prinţul Paul a contestat cu succes în faţa instanţelor franceze o cerere similară de extrădare din partea autorităţilor române. (Numai că, la sfârşitul lunii trecute, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE)  a stabilit clar că justiţia din Franţa nu a procedat corect în dosarul privind mandatul european de arestare pe numele fugarului Paul-Philippe al României – n.r.).

EXTRĂDAREA PRINŢULUI PAUL DĂ BĂTĂI DE CAP JUSTIŢIEI DIN MALTA

Solicitarea autorităţilor române ca Malta să îl extrădeze pe prinţ a fost iniţial respinsă de magistratul Leonard Caruana pe motiv că acesta ar suferi o încălcare a drepturilor fundamentale dacă ar fi trimis înapoi în România.  Pe lângă evidenţierea condiţiilor „terifiante” din închisorile româneşti, avocaţii săi au susţinut, de asemenea, că prinţul a fost victima unei persecuţii politice. Această decizie a fost anulată apoi în apel, iar cauza a fost trimisă din nou în faţa magistraţilor pentru ca procedurile să înceapă din nou.

Cea de-a doua instanţă, prezidată de magistratul Donatella Frendo Dimech, a confirmat cererea de extrădare şi nu a analizat aspectele legate de drepturile omului, afirmând că o astfel de posibilitate este exclusă de cadrul juridic al Consiliului European.

Avocaţii prinţului Paul au iniţiat atunci proceduri separate în faţa instanţelor constituţionale din Malta, care au condus la o pronunţare istorică. Cei trei judecători care prezidează Curtea Constituţională au declarat că, în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare, instanţele cu competenţă penală au „datoria de a decide dacă, pe baza probelor, există un risc real ca predarea persoanei căutate să conducă la tratamente inumane şi degradante”.  Judecătorii constituţionali au subliniat că orice argument contrar „este greşit”.  A afirma că instanţele penale nu au competenţa de a se aventura în chestiuni legate de drepturile omului în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare ar duce la „o lipsă de punere în aplicare a legislaţiei europene, inclusiv a Cartei drepturilor omului a UE, ceea ce ar putea avea consecinţe asupra procedurilor”, au spus judecătorii constituţionali.

La pronunţarea hotărârii finale de luni, Curtea de Apel penală, prezidată de judecătoarea Edwina Grima, a făcut referire la această declaraţie constituţională.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: