Nouă scumpire a carburanților, azi. Benzina și motorina costă aproape la fel la pompe

Sursa foto: Pexels
Petrom a scumpit din nou benzina azi, la două zile de la precedenta scumpire și, la fel ca atunci, nu a umblat la prețul motorinei, ceea ce reduce diferența de preț dintre cei doi carburanți la doar 2 bani pe litru. 

Stația Petrom – liderul pieței de distribuție a carburanților auto din România – de pe strada Brașov din București, monitorizată de noi,  afișează azi, 14 august, un preț al benzinei standard de 7,36 lei pe litru și un preț al motorinei standard de 7,38 lei pe litru.

Astfel, față de ziua precedentă, Petrom a crescut prețul benzinei standard cu 4 bani pe litru l-a menținut pe cel al motorinei standard. Așadar după ultimele evoluțiii, diferența de preț dintre cei doi carburanți se reduce la doar doi bani pe litru.

Scumpirea benzinei de azi, în sezon de vacanțe atunci când cererea pentru acest carburant este tradițional mai mare, este a șaptea mișcare de preț la pompă din această lună. Precedenta a fost acum două zile când, tot așa, Petrom a crescut doar prețul benzinei cu patru bani pe litru. Acum o săptămână, compania petrolieră a coborât timid prețul benzinei standard cu 2 bani pe litru și pe cel motorinei standard cu un ban pe litru. Cu două zile înainte de asta, Petrom a coborât prețul motorinei standard cu 5 bani pe litru, menținând prețul benzinei pe care o ieftinise însă în ziua precedentă, cu 2 bani pe litru. În 3 august, Petrom a redus prețul benzinei cu 8 bani pe litru și a menținut prețul motorinei, iar cu o zi înainte a majorat prețul benzinei cu 4 bani pe litru și a menținut prețul motorinei.

Crețterea prețului la benzină cu mai mult de 1% în câteva zile are loc în contextul în care asistpm la scumpirea petrolului pe plan global. Preţurile petrolului au urcat luni cu peste 3%, a cincea sesiune de creştere consecutivă, pe fondul temerilor privind escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, ceea ce ar putea afecta livrările de ţiţei. La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a crescut cu 2,64 dolari, la 82,30 dolari, în timp ce la bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol ”light sweet crude” a urcat cu 3,22 dolari, la 80,06 dolari. Apoi prețurile au mai scăzut puțin – la momentul redactării acestei știri, cotația Brent era la 81,14 dolari – pe fondul unei prognoze a Agenției Internaționale pentru Energie, care anticipează pentru 2025 o cerere mai mică decât așteptările inițiale.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: