Ciolacu, despre cazurile din azilele pentru vârstnici: Vom face modificări legislative privind asistenţa socială

Marcel Ciolacu
Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri la Tulcea, că va avea o întrevedere cu reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, iar discuţiile vor viza modificările legislative ce vor fi efectuate în domeniul asistenţei sociale, în contextul cazurilor multiple privind relele tratamente aplicate vârstnicilor din mai multe centre de îngrijire din România.

„Luni voi avea o întâlnire la Guvern, atât eu, cât şi consilierii mei cu toţi reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale pentru a găsi modificările legislative pe care să le facem până pe 31 august, urmând să venim cu o lege în Parlament cu tot ce înseamnă discuţii parlamentare, cu toţi cei interesaţi, astfel încât până la sfârşitul acestei sesiuni să avem o altă legislaţie. Deci trebuie să privim lucrurile ca reacţie a Guvernului şi Legislativului în două părţi. Una va fi până pe 31 august, printr-o ordonanţă de urgenţă şi una din septembrie, să dăm Parlamentului ce este al Parlamentului, fiindcă el legiferează”, a explicat Marcel Ciolacu, după ce a participat vineri la şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.

Şeful Executivului a adăugat că va fi făcută şi o analiză privind o posibilă modificare a Codului penal privind pedepsele aplicate pentru cazuri de neglijenţă şi rele tratamente ale persoanelor din centrele de asistenţă socială.

„De asemenea, am dat spre analiză în ceea ce priveşte pedepsele pentru astfel de lucruri. Facem o analiză foarte clară unde ne încadrăm cu nivelul pedepselor şi dacă va trebui să modificăm Codul penal în vreun sens, să venim cu această modificare. Nu pot să vă răspund acum pentru că aştept încă analiza şi pe urmă, cu certutidine, vă voi anunţa. Am şi consilierii personali, am dat şi la vicepremieri. Repet, consider că anumite instituţii trebuiesc desfiinţate pentru că nu şi-au dovedit utilitatea pe care trebuiau să o aibă”, a concluzionat Ciolacu, conform news.ro.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: