Pacienții acuză că la Sf Pantelimon se încearcă în continuare ascunderea dovezilor

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Pacienți neglijați, personal medical terorizat și mușamalizarea ilegalităților sunt practici comune în spitalele din România, susține președintele Asociației Pacienților, Vasile Barbu.

Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, spune că personalul medical de la Spitalul Pantelimon trăiește în „teroare”. Reprezentantul pacienților descrie un sistem corupt și intimidant. Practici precum manipularea documentelor, neglijarea pacienților și mușamalizarea ilegalităților sunt frecvente, creând o atmosferă de frică și control abuziv asupra personalului medical, spune Vasile Barbu.

Reprezentantul pacienților îl acuză pe fostul manager al spitalului că „încă mai diseminează teroare în rândul personalului medical de bună credință”.

„Și așa stafia lui și a celor care au distrus acest spital din toate punctele de vedere o să dăinuie în continuare în unitatea unde lucrează și oameni/profesioniști deosebiți. Hai să-i scoatem de acolo pe nemernici și să facem loc celor care trebuie să participe la reconsolidarea acestui spital important!”, a scris Vasile Barbu pe Facebook.

Încă de la izbucnirea scandalului de la Spitalul Pantelimon, Vasile Barbu a precizat că în acest spital sunt multiple nereguli semnalizate de aparținători ai pacienților, dar și de avertizorii de integritate ai Asociației.

Concret, sunt aduse acuzații de neglijență gravă, care au dus la un număr record de decese, chiar mai mare decât în perioada pandemiei.

„E o serie întreagă de lucruri. Eu i-am semnalat managerului încă din martie, ca și ministrului Sănătății, și-au dat seama că ceva nu-i în regulă și-au început să se agite. Și au încercat să măsluiască tot felul de probe sau lucruri, dar n-au nicio șansă pentru că totuși procurorii și polițiștii le vor descoperi. În nebunia asta lor, cred că se pot acoperi. Cei mai mulți morți să știți că nu sunt cu noradrenalina, ci din cauza neîngrijirii, nu au fost hrăniți, nu li s-au dat antibioticele în funcție de antibiogramă, nu s-au făcut investigații de laborator pentru monitorizarea continuă a pacientului și intervenția la timp. Atunci când începea starea de agravare, trebuia să intervină să stopeze evoluția rapidă. Ei n-au făcut asta și-au lăsat să moară pacienții. Deci omorul s-a produs și prin astfel de proceduri. Doar eram pe acolo și am văzut. Anumiți oameni din secție, dar și din secțiile celelalte, au văzut și ne-au mai spus așa câte ceva. Cel mai grav: colaborarea cu aparținătorii, care se plângeau tot timpul, care reclamau și ne-au dat destule indici. N-am crezut că este amploarea atât de mare și n-am crezut că este atât de voit. Am crezut că este ca și la alte spitale, că e o fumigenă.”, a detaliat Vasile Barbu pentru „Adevărul”.

Asta pentru că e greu să demonstrezi că pacienții au murit din cauza reducerii noradrenalinei, „e foarte greu să dovedești că nu s-au respectat protocoalele”, spune acesta.

Mai mult, unii șefi de secție și persoane din conducere fac tot posibilul să mușamalizare cazurile de omor, transmite reprezentantul pacienților.

Cum sunt terorizați medicii

„Îi amenință că vor fi dați afară. Deja au făcut tabele să le bage pe același circuit prin care le-a dat afară și pe Camelia Stamatoiu și pe Elena Voicu. Ca să se acopere, merg pe la Consiliu Etic, la Consiliul pentru Disciplină. Iau semnături de la oameni ca să se apere. Ei cred că dacă au semnături, sunt acoperiți legal. Ceea ce este fals. Toate aceste structuri interne de reevaluare sunt ale lor. Unii dintre medicii nu au curajul să spună, le e frică. Odată ce va fi arestată preventiv șefa secției ATI și fostul manager, nu neapărat pentru acuzația de omor, ci pentru mușamalizarea cazului și corupție, poate vor vorbi și alții”, a explicat Vasile Barbu.

Camelia Stamatoiu, directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Sf. Pantelimon, este cea care a sesizat autoritățile în legătură cu ororile de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Aceasta le sfătuia pe asistente să spună adevărul, „ fără ca situația să fie mușamalizată”.

„Imediat după apariția scandalului, șefa de la ATI și conducerea spitalului au declanșat o campanie de hărțuire și denigrare împotriva mea. Cele două doctorițe, aflate acum în arest au făcut sesizări împotriva mea la Colegiul Medicilor să mi se retragă dreptul de liberă practică.”, a povestit recent dr. Elena Voicu, care a dezvăluit morțile suspecte de la spitalul „Sfântul Pantelimon” și care este avertizor de integritate de mai mulți ani.

Mai exact, personalul medical este amenințat, iar șefii încearcă să-și acopere urmele: „A umblat (n.r una din doctorițele arestate), chiar cu o zi înainte să fie chemată la Parchet, și în dimineața aia, umbla cu tabelul, cu lista de semnături din partea unor persoane din spital, ca să poată să-i dea afară, să le dea afară pe asistentele care au declarat la Parchet ce au declarat”, afirmă Vasile Barbu.

Mai multe persoane din spital știau ce făceau cele două doctorițe acuzate de omor, însă nu au raportat din cauza fricii și a lipsei de curaj: „Știau de ce făceau doamnele cu coasa, cum erau denumite pe holurile spitalului, dar n-aveau cum să spună pentru că erau terorizate de către șefa de secție și de directorul medical. Până și liderul de sindicat se băgase și le avertiza, le amenința că le dă afară și că vor avea probleme”, precizează Vasile Barbu.

Cum au ajuns „stăpâni pe plantație”

Reprezentantul pacienților vorbește despre o cultură bazată pe teamă și corupție în spitale, unde anumite persoane, descrise ca „feudali”, domină sistemul și împiedică alți medici și profesioniști să își facă treaba corect.

„Se întâmplă o serie întreagă de mizerii în sistemul ăsta de sănătate. Este dominat de feudali, de unii medici care se consideră stăpâni pe plantație, stăpâni pe specialitatea medicală și sunt de ani de zile în structurile ministerului, în structurile casei, sau în structurile societăților. Ei hotărăsc cine merge la congrese, la conferințe. Au devenit și aceste conferințe mai degrabă niște mijloace de vacanță, decât de prezentare. Nici cei care vor să-și facă treaba cum trebuie nu pot, pentru că vin și te sancționează, te pedepsesc, te scot din structură, nu mai poți merge la conferințe, la congrese, cam așa au făcut, așa s-a procedat. Și le e frică. Ministrul Săntății nu s-a implicat pentru că îi e frică, lui i-am raportat primul, a știut primul ce se întâmplă acolo. Nu a făcut nimic. A zis că nu e adevărat. Cu toate că, în ultimii ani nu prea mai are toate instrumentele pe mâna, Ministerul Sănătății a pierdut autoritatea în domeniul sănătății.”, concluzionează Vasile Barbu.

Însă, sunt și mulți medici care nu sunt „conectați la feudalism”.

„Păcat ca nu a putut să intervină mai devreme procurorul, să protejeze probele. Nu trebuiau să mai aibă acces la probe. La Spitalul Sfântul Pantelimon este dezastru. Un spital cu un management dezastruos. Eu sper ca autoritățile judiciare să ne ajute mai mult. Sunt atât de bucuros că acest procuror a avut curaj și a fost atât de perspicace în utilizarea unor probe, pe care alții cred că nici nu le-ar fi observat.”, a mai spus președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: