Ciucă, la expoziţia maestrului Valentin Tănase: E esenţial ca tinerii să cunoască istoria şi pe cei care au făurit-o

muzeu-vizita
Sursa foto: Nicolae Ionel Ciucă

Preşedintele Senatului şi al Partidului Naţional liberal, Nicolae Ciucă, a participat sâmbătă la Braşov la o expoziţie dedicată pictorului şi graficianului Valentin Tănase, ocazie cu care a subliniat că „este esenţial ca generaţiile tinere să cunoască şi să preţuiască istoria şi pe cei care au făurit-o”.

„La Braşov, la Festivalul Internaţional de Benzi Desenate Istorice, am avut plăcerea de a participa la un eveniment deosebit, care aduce în prim-plan istoria noastră printr-o formă de artă accesibilă şi captivantă. Am vizitat cu interes expoziţia aniversară dedicată maestrului Valentin Tănase, o personalitate marcantă în arta românească. Este esenţial ca generaţiile tinere să cunoască şi să preţuiască istoria şi pe cei care au făurit-o. Chipurile marilor domnitori ai neamului, atât de frumos imortalizate de maestrul Tănase, sunt o punte între trecut şi prezent, o lecţie de patriotism şi respect pentru valorile noastre. Felicit organizatorii şi pe toţi artiştii care îşi dedică talentul promovării istoriei noastre şi tradiţiilor militare. Vă îndemn cu căldură să vizitaţi această expoziţie, dacă aveţi ocazia!”, afirmă Nicolae Ciucă într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: