Gheorghe Hagi, managerul şi acţionarul echipei Farul Constanţa, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că se gândeşte să renunţe la majoritatea acţiunilor deţinute în club.
„Farul nu are datorii, e pe plus, lucrează bine. De acum încolo, nu ştiu! Vă mai zic una! Voi da acţiunile! Rămân cu 10%! Trebuie să lămurim şi lucrul acesta, voi fi doar antrenor, îmi văd de meseria mea, de manager. Voi rămâne cu 10%, o zic public, să se termine. Nu sunt acţionar majoritar la Farul. Mai rămân cu 10% pentru că atât pot! Restul nu mai pot. Cine vrea să devină şeful mare… Clubul trebuie să aibă continuitate.
Într-o zi voi pleca şi de pe bancă, 100%! Las locul altuia dacă nu merg bine. E clar asta, toţi ştiu asta din club, le-am comunicat. Dar 10% sunt acolo. Hagi e singurul care a investit în Farul. Farul l-a produs pe cel mai bun jucător al României, care a jucat la Real Madrid şi Barcelona. Hagi s-a întors, mi-am făcut datoria. Vreau să las totul aşa cum trebuie, clubul îl văd cu acţionari puternici”, a declarat Gheorghe Hagi, potrivit digisport.ro.
Citeşte mai mult aici.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News