Proiectele de finalizare a hidrocentralelor de la Răstoliţa şi Bumbeşti-Jiu vor continua în ciuda opoziţiei organizaţiilor neguvernamentale care sabotează demersurile statului român, a declarat ieri ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în cadrul conferinţei cu tema „Schimbările climatice – Marile provocări, marile riscuri”, organizată de Antena 3 şi Administraţia Naţională de Meteorologie.
Sebastian Burduja a precizat: „Când vine vorba de tranziţie verde, trebuie să fim inteligenţi, pragmatici. Nu înseamnă să nu ţinem cont de factorii de mediu, dar în acelaşi timp nu înseamnă să blocăm investiţii vitale pentru securitatea energetică a României. Mă refer aici la hidrocentralele cu grad avansat de execuţie, de 80%, 90%, 98%: Răstoliţa, Bumbeşti-Jiu, Cornetu – Avrig, amenajarea hidroenergetică de la Paşcani. Acestea într-adevăr ţin de securitatea energetică, iar noi nu putem să ne predăm în faţa unor organizaţii nonguvernamentale care vin şi, în mod sistematic, sabotează demersurile statului român de a finaliza aceste investiţii.(…) Anul acesta, ne străduim să terminăm măcar o astfel de investiţie şi ar fi o premieră după 34 de ani, şi anume cea de la Răstoliţa (…) În sectorul energetic pe primul loc e securitatea energetică; să se aprindă becul când apăsăm pe întrerupător. Pe locul doi e să avem un preţ competitiv al energiei, pentru că altfel se alege praful de energie, de dezvoltare, de locuri de muncă. Şi în al treilea rând abia, energie verde, un aer mai curat. Ţinem la asta, dar nu putem compromite celelalte două deziderate”.
La rândul său, Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a afirmat în cadrul conferinţei că hidrocentrala de la Răstoliţa va produce în acest an energie electrică.
Mircea Fechet a precizat: „Dincolo de calitatea mea de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, nu pot să nu mă gândesc la securitatea energetică a României şi astfel de amenajări hidroenergetice, în opinia mea, ar trebui terminate cât mai repede, bineînţeles, respectând toate procedurile, toate directivele europene, studii şi tot ce avem noi de făcut. Însă ele trebuie terminate. E un pariu pe care l-am făcut cu domnul ministru Burduja în speranţa că anul acesta vom produce primul kilowatt/oră de energie electrică în judeţul Mureş, la Răstoliţa. Spun eu că vom reuşi să facem acest lucru”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News