Alegeri parlamentare: Cum arată calendarul electoral. Programul anunțat de Guvern

Sursa foto: GABRIEL FLUERARIU / FOTO

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a prezentat miercuri calendarul alegerilor parlamentare din 1 decembrie. astfel, campania electorală începe pe 1 noiembrie. În plus, 17 octombrie este data limită până la care partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot depune listele de candidaţi şi candidaturile independente în circumscripţiile electorale din ţară.

”Pentru organizarea alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024 şi asigurarea în cât mai bune condiţii a dreptului la vot al cetăţenilor, atât din ţară, cât şi din afara graniţelor, Guvernul a aprobat astăzi legislaţia necesară. Aceste trei Hotărâri de Guvern stabilesc în detaliu calendarul acţiunilor electorale, măsuri tehnice şi cheltuielile pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, conform News.ro.

Mihai Constantin a precizat că, după îndeplinirea primului pas prevăzut în calendarul electoral, respectiv constituirea Biroului Electoral Central, principalele repere calendaristice sunt următoarele:

  • Data limită – 10 septembrie pentru depunerea la Biroul Electoral Central a protocolului de constituire a alianţei electorale.
  • 16 septembrie – termenul–limită până la care alegătorii cu domiciliul în ţară dar cu reşedinţa în străinătate, precum şi cei cu domiciliul în străinătate se pot înregistra în Registrul electoral, cu adresa din străinătate, cu opţiunea pentru votul la secţia de votare sau pentru votul prin corespondenţă, pe site-ul vot străinătate.ro.
  • Începând cu 16 septembrie, misiunile diplomatice şi oficiile consulare comunică Autorităţii Electorale Permanente propunerile privind sediile secţiilor de votare din străinătate.
  • Până la data de 2 octombrie – depunerea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor la circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, precum şi depunerea listelor de candidaţi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pentru toate circumscripţiile electorale.
  • 17 octombrie – data până la care alegătorii cu domiciliul în ţară şi cu reşedinţa în străinătate, precum şi cei cu domiciliul în străinătate se pot înregistra în Registrul electoral cu adresa din străinătate cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă.
  • 17 octombrie – data limită până la care partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot depune listele de candidaţi şi candidaturile independente în circumscripţiile electorale din ţară.
  • 22 octombrie – data limită pentru stabilirea şi depunerea semnelor electorale la Biroul Electoral Central.
  • 31 octombrie – stabilirea timpilor de antenă care revin partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri.
  • 1 noiembrie – începerea campaniei electorale
  • 30 noiembrie, ora 7.00 – închiderea campaniei electorale
  • 30 noiembrie, ora locală 7.00 – începerea primei zile de votare în străinătate
  • 30 noiembrie, ora locală 21.00 – închiderea primei zile de votare în străinătate
  • 30 noiembrie ora locală 21.00-23.59 – continuarea votării în străinătate pentru alegătorii aflaţi la ora locală 21.00 la sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care la aceeaşi oră se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în locaţia secţiei de votare.
  • 1 decembrie, ora 7.00 – începerea votării în ţară. Începerea celei de-a doua zi de votare în străinătate.
  • 1 decembrie, ora 21.00 – Încheierea votării în ţară. Încheierea celei de-a doua zi de votare în străinătate.
  • 1 decembrie, ora locală 21.00-23.59 – continuarea votării în străinătate pentru alegătorii aflaţi la ora locală 21.00 la sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care la aceeaşi oră se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în locaţia secţiei de votare.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: