VIDEO Ministrul Economiei: Companiile din industria de apărare sunt pe profit și fac investiții semnificative

Ministrul Economiei, Radu Oprea, a subliniat în cadrul unei intervenții la Puterea Știrilor că mai multe companii din industria de apărare au ajuns pe profit, după implementarea unor schimbări de management și a unei noi mentalități orientate către competitivitate. Un exemplu este Avioane Craiova, care a reușit să depășească întârzierile legate de livrările echipamentelor din Statele Unite, datorită colaborării strânse cu Ambasada României în SUA și cu oficialii americani.

„Nu este singura companie din portofoliu Ministerului Economiei care a reușit să treacă de la pierdere la profit. În domeniul industriei de apărare sunt mai multe companii care astăzi nu mai au nicio datorie către bugetul de stat, sunt pe profit și care reușesc să facă programe de investiții într-un ritm alert. În general este vorba despre management, despre schimbarea mentalității, despre faptul că atunci când am venit în minister, le-am spus că trebuie să ne raportăm la beneficiarul nostru, la Ministerul Apărării Naționale și la ceilalți beneficiari, cu ideea că trebuie să fim competitivi, să le putem livra. Nu trebuie să stăm că ei trebuie să ne dea că sunt tot de la stat sau că reprezintă tot statul român. Pare că e puțin, da, schimbarea de mentalitate este extrem de mare. Avioane Craiova, în mod particular, au avut o întârziere pentru că trebuiau livrate niște echipamente din Statele Unite și întârziau foarte mult.

Am reușit împreună cu colegii din ambasada din Statele Unite, cu consilierul economic, cu Bogdan Lupa și cu alți colegi, să avem suficientă insistență încât mergând și la Departamentul de Stat și la Pentagon și a fost personal toate aceste discuții, să reușim să determinăm compania să ne furnizeze echipamentele de care aveam nevoie pentru ca acest program să fie din nou în parametri. Înțelegând acest lucru, am reușit împreună cu Ambasada Statelor Unite și le mulțumesc mult pentru sprijin să generăm această posibilitate, să intrăm pe lista lor de priorități și să primim echipamentele la timp. Astăzi echipamentele sunt aici, sunt în România, se lucrează, sunt deja în probe”, a explicat Radu Oprea.

Ministrul a mai evidențiat că România este într-o nouă paradigmă economică, în contextul aderării la OCDE, unde guvernanța corporativă și performanța sunt priorități.

„Avioane Craiova nu trebuie să se mulțumească doar cu atât, e nevoie să identifice proiecte noi în care pot să contribuie. De ce nu în drona românească. De ce nu în alte tipuri de proiecte, astfel încât să-și diversifice portofoliul și să-și diversifice activitatea. Nu e bine niciodată să ai un singur produs, nu e bine niciodată să ai un singur client, pentru că întotdeauna îți pot apărea diverse surprize. Lucrul acesta l-am discutat și cu Consiliul de Administrație și cu managementul de la Avioane Craiova, așa cum fac cu toți managerii din industrie. V-aș mai da un exemplu. Cred că e relevant. Noi suntem într-o nouă paradigmă economică și asta înseamnă accederea noastră în OCDE.

OCDE vorbește despre guvernanță corporativă, despre performanța companiilor, indiferent de originea capitalului, dacă este de stat sau dacă este privat. De foarte multe ori, din păcate, nu există multă încredere în companiile de stat, dar ele pot să facă performanță și sunt companii care fac performanță în acest moment. Pot să vă dau exemplu Antibiotice Iași, care este o companie unde Ministerul Sănătății este acționar majoritar și care este pe bursă listată și care face performanță. Asta ca să nu vorbesc despre companiile din Ministerul Economiei, dar și aici sunt foarte multe care deja au trecut pe profit din pierdere. În minerit avem o companie care a primit fonduri din fondul de rezervă prin hotărâre de guvern pentru un plan de investiții și s-ar putea să fie primul exemplu de acest tip, pentru că am studiat regulamentul european, am vorbit cu Consiliul Concurenței și dacă ai comportamentul unui investitor privat, atunci nu este ajutor de stat”, spune ministrul.

Un alt exemplu oferit de Oprea este Mina Băița, o companie minieră care a primit fonduri guvernamentale și se află pe drumul către profitabilitate.

„Anul viitor, pe vremea aceasta când vorbim, va fi cu profit Mina Băița, și-am reînnoit licența și există oportunități foarte mari în această zonă. Este și noua legislație europeană care privește materialele critice. Deja acest regulament european în România se aplică, pentru că am venit cu modificările legislative pentru industria minieră neenergetică. În rest, avem posibilitatea să rezolvăm probleme de mediu, cum ar fi cele generate de iazuri, pentru că prin efortul eurodeputaților români și-au introdus un amendament prin care și iazurile și haldele pot fi exploatate și cred că aceasta este o soluție pentru România de a rezolva probleme de mediu și sigur că vom putea discuta despre minerit în România cu o condiție esențială.

Comunitățile locale să fie implicate și să fie de acord și să avem tehnologii prietenoase cu mediu. Dar eu cred că din această perspectivă, la nivel mondial, progresul este tehnologic, este foarte rapid și că în curând vom putea avea soluții bune astfel încât să transformăm probleme de mediu de azi în materie primă pentru industria de viitor”, a spus Radu Oprea.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: