VIDEO Falcă: România trebuia să negocieze mai întâi portofoliul de comisar european, apoi să propună un nume

Gheorghe Falcă, invitat Puterea Știrilor 22.08

Premierul a anunțat recent că propunerea României pentru poziția de comisar european este Victor Negrescu. Despre această propunere dar mai ales despre șansele pe care le avem să obținem un portofoliu cu atribuții economice, așa cum își dorește Marcel Ciolacu, a vorbit Gheorghe Falcă, europarlamentar PNL, invitat în emisiunea Puterea Știrilor, cu Marinela Angheluș. Noi am obținut portofolii mari, cum respectiv agricultură, dezvoltare regională, transporturi, a afirmat europarlamentarul, referindu-se la declarația lui Siegfried Mureșan potrivit căreia România nu are șansa să primească șefia unui domeniu cu puternice atribuții economice.

„Deci, România nu poate spune că nu a fost jucător la nivelul Bruxelles-ului, doar că multe dintre state au finalizat negocierea. Mai sunt opt state care n-au finalizat negocierea și n-au dat nume, asta înseamnă că mai rămân opt portofolii. Dacă făcea negocierea și discuțiile cu președintele României, în coaliție, ca împreună să ai un obiectiv clar de a atinge un anumit portofoliu… Portofoliile sunt bine definite astăzi. Cele 27 de portofolii de comisar european sunt cunoscute. Nu este o noutate pentru nimeni și atunci tu trebuia să te focusezi direct pe negocierea de portofoliu. Lucrul acesta trebuia finalizat până în prima parte a lunii august și apoi discutai și de nume. Noi suntem în a doua parte a lunii august, am propus numele, dar nu știm portofoliul. Asta arată un pic de neseriozitate”, a explicat Gheorghe Falcă.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: