UE nu recomandă trimiterea de instructori militari în Ucraina – presă

Sursa foto: x

Instruirea trupelor ucrainene de către statele membre trebuie să fie mai bine adaptată la nevoile Kievului, consideră serviciul diplomatic al Uniunii Europene (UE), care s-a abţinut să recomande trimiterea de instructori militari în ţara devastată de război, potrivit unui raport publicat sâmbătă de săptămânalul german Welt am Sonntag, citat de Reuters.

„Este esenţial ca formarea soldaţilor din forţele armate ucrainene să se axeze pe echipamentele pe care le vor utiliza în luptă”, se arată în analiza programului de formare a trupelor ucrainene (EUMAM), care precizează că miniştrii europeni ai apărării vor discuta acest subiect săptămâna viitoare.

Instruirea este complicată în special de cantitatea limitată de echipamente din epoca sovietică deţinute de statele membre, notează raportul, care amână de asemenea instruirea trupelor în Ucraina, o cerere făcută de Kiev în luna mai.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: