Un sibian primește o pensie mai mare cu 5930 de lei, după recalculare. A ajuns acum la o pensie de 25.698 de lei

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Peste 83,000 de pensii au fost mărite după recalculare în județul Sibiu, reprezentând aproximativ 83 % din numărul total al pensionarilor. Cea mai mare creștere din acest județ o reprezintă cazul unui pensionar care va primi aproape 6.000 de lei în plus, după recalculare, informează turnulsfatului.ro.

”Cea mai mare diferență, din Județul Sibiu, ca urmarea a recalculării este de 5.930 lei. Pensia de care acesta beneficiază este de 19.768 lei, iar după recalculare este de 25.698 lei. Cuantumurile menționate sunt brute”, informează oficialii Casei de Pensii Sibiu, potrivit sursei citate.

În acest moment, pensia medie în județul Sibiu este de 2.296 de lei, ușor peste media pe țară, iar în urma recalculării, creșterea medie este 524 de lei.

”În județul Sibiu sunt 99.254 de dosare de pensie care au fost recalculate în conformitate cu prevederile Legii 360 / 2023. Dintre acestea, un număr de 83.560 de pensii vor crește în urma recalculării”, arată Dorel Aldea, directorul CJP Sibiu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: