Péter Szijjártó: Au sosit ştiri din ce în ce mai îngrijorătoare cu privire la securitatea Europei

Sursa foto: x

În ultimele zile au sosit, din nou, ştiri din ce în ce mai îngrijorătoare cu privire la securitatea Europei, atât pentru prezent, cât şi pentru viitor, a scris ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, într-o postare pe Facebook, în care subliniază că „urmează nişte zile importante şi decisive”, referindu-se la Consiliul miniştrilor de externe din UE, dar şi la alegerile din weekend din două landuri germane, relatează MTI. Temele care preocupă diplomaţia maghiară sunt cu precădere războiul din Ucraina şi migraţia.

Potrivit lui Péter Szijjártó, „nu numai Germania, ci întreg continentul a fost şocat de cele întâmplate la Solingen”, unde trei persoane au fost ucise şi mai multe rănite la un festival, fiind înjunghiate de un sirian suspectat că ar avea legături cu Statul Islamic.

„Dacă este să privim evenimentele din ultimele luni, din păcate nu vorbim de un fenomen izolat”, adaugă Peter Szijjarto.

Între timp, spune şeful diplomaţiei ungare, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene (UE), Josep Borrell, care îşi încheie în curând mandatul, „solicită noi arme pentru Ucraina şi ca ucrainenii să poată ataca teritoriile ruseşti cu armele occidentale care au fost livrate până acum”, a subliniat şeful diplomaţiei ungare, în condiţiile în care Budapesta, care are cel mai prorus guvern din UE, susţine că militează pentru pace şi s-a opus ajutorului militar pentru Ucraina încă de la declanşarea agresiunii ruse la scară largă asupra Ucrainei, în februarie 2022.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: