Majorarea plafonului de impozitare a pensiilor la 3.000 de lei. Andronache: „Proiectul liberal devine lege”

Foto: PS News
Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a anunțat pe pagina sa de Facebook că luni, 02.09 a.c. a intrat în dezbatere proiectul de lege liberal privind neimpozitarea pensiilor până la 3000 lei. ” Este un proiect liberal care devine lege în folosul seniorilor din România”, a punctat deputatul PNL.
„Azi intră în dezbatere proiectul de lege liberal privind neimpozitarea pensiilor până la 3000 lei.
La Biroul Permanent al Camerei Deputaților pentru procedură de urgență. Apoi, la Comisia de Buget și la Comisia de Muncă. Se dă raport și ulterior dezbatem la plen proiectul.
Mâine dimineață va fi dezbaterea în plenul Camerei Deputaților și votul final asupra legii de neimpozitare pensiilor până la 3000 lei.
Un proiect liberal care devine lege în folosul seniorilor din România”, scrie Andronache pe Facebook.

Proiectul va fi supus unei proceduri accelerate, fiind direcționat către Biroul Permanent al Camerei Deputaților pentru a fi aprobat în regim de urgență.

În prezent, pentru pensiile de până la pragul de 2.000 lei nu se percepe impozit (10%), iar recent au existat discuții pentru majorarea acestui prag la 3.000 lei.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: