Consiliul Românilor din Ucraina reclamă ”furtul de către autorităţile ucrainene a Capelei Mitropolitane”

Sursa foto: Facebook - Consiliul Național al Românilor din Ucraina

Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina (CNRU), care reprezintă comunitatea românească din Ucraina, cere autorităţilor de la Bucureşti să se implice în demersurile de redobândire a primei biserici din Cernăuţi în care s-a slujit în limba română, după ce aceasta a fost preluată „abuziv” de administraţia locală.

Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina (CNRU), uniune civică care reuneşte peste 20 de societăţi culturale şi instituţii de presă de limba română din regiunile Cernăuţi, Transcarpatia, Odesa şi Kiev, a semnat un memoriu pe care l-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis, premierului Marcel Ciolacu, ministrului Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, dar şi Patriarhului Daniel al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), prin intermediul căruia cere să ia atitudine faţă de „furtul de către autorităţile ucrainene a Capelei Mitropolitane”.

„CNRU, cu profundă durere sufletească vă aduce la cunoştinţă faptul că, prin decizia primăriei oraşului Cernăuţi, ni s-a luat Capela arhiereilor bucovineni cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi din Cernăuţi, lăcaş în care ne-am rugat în limba română timp de aproape 30 de ani. Ultima slujbă s-a ţinut în exteriorul bisericii, de către părintele Cristofor Gabor, duminică, 25 august 2024. Aceasta este prima biserică românească în care s-a slujit în limba română luată pe nedrept de autorităţi”, se afirmă în memoriu.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: