Ministrul ungar de Externe: Aderarea României la Schengen va face comerţul dintre cele două ţări mai simplu

Sursa foto: Szijjártó Péter

Interesul României şi al Ungariei este mare atunci când discutăm despre aderarea la Schengen, deoarece vor dispărea cozile lungi de la graniţă şi comerţul între cele două ţări va fi mult mai simplu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto.

„Când discutăm despre aderarea României la spaţiul Schengen, acesta este, desigur, un aspect de interes naţional. Interesul României şi Ungariei este mare atunci când discutăm despre aderarea la Schengen. De ce? Pentru că vor dispărea cozile lungi de la graniţă. Dacă România va fi parte din zona Schengen, putem deschide zece noi puncte de trecere a frontierei. Dacă România aderă la spaţiul Schengen, comerţul între cele două ţări va fi mult mai simplu, deoarece România, de fapt, este partenerul comercial doi sau trei al Ungariei. Deci, avem argumente foarte importante pentru care Ungaria să susţină aderarea României la zona Schengen. Dacă discutăm despre Bulgaria, avem un simplu argument: Bulgaria este pregătită şi nu înţelegem de ce nu ar fi parte a acestui spaţiu”, a spus Szijjarto.

Întrebat despre criticile la care este supusă Ungaria pe marginea acordării mai uşor de vize cetăţenilor din ţări precum Belarus, ministrul de resort a catalogat aceste informaţii drept „o campanie de ştiri false”.

„Discutăm despre o situaţie cu foarte multă ipocrizie, pentru că de multe ori Ungaria este considerată ca fiind spioni unguri, propagandişti.(…) Considerăm că este un mod ipocrit de a gândi. Suntem supuşi unei campanii de ştiri false, care este susţinută de ţările baltice şi nordice. Ungaria nu a simplificat sub nicio formă nicio procedură prin care cetăţeni ai unor ţări terţe ar putea intra mai simplu în Ungaria. Vă rugăm să vă uitaţi pe site-ul Uniunii Europene unde sunt listate vizele emise cetăţenilor din Belarus. Veţi vedea cum creşte numărul acestor vize emise de alte state şi vedeţi numărul de vize emise de Ungaria. Aşa va deveni foarte evident că avem de-a face cu o campanie de ştiri false. Mai adaug că avem o întâlnire a miniştrilor în Bruxelles, şi nu în Budapesta, şi cred că asta spune multe”, a transmis oficialul de la Budapesta.

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a participat, marţi, la cea de-a VIII-a reuniune ministerială a miniştrilor Energiei din statele implicate în realizarea proiectului „Coridorul Verde”, eveniment organizat la Palatul Victoria.

Ţările participante la acest proiect sunt: Azerbaidjan, Georgia, România, Ungaria şi Bulgaria.

În cadrul proiectului „Coridorul Verde” este prevăzută construirea unui cablu de curent continuu care va conecta primele patru state. Bulgaria a avut statut de invitat la reuniunea ministerială de la Bucureşti.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: