CFR Călători: Elevii beneficiază de gratuitate la tren pe baza vizei de anul trecut până la 30 septembrie

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

CFR Călători precizează că elevii beneficiază de gratuitate pe baza vizei pentru anul şcolar trecut până la 30 septembrie, inclusiv. Din 1 octombrie, facilităţile la călătoria cu trenul se vor acorda doar pe baza documentelor vizate pentru anul şcolar 2024/2025. Pentru elevii din anii terminali, facilităţile se acordă pe baza vizei vechi doar până în 9 septembrie.

Potrivit CFR Călători, pentru facilitarea călătoriei cu trenul spre/dinspre localitatea în care învaţă, elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază, pe tot parcursul anului calendaristic, în baza carnetului/legitimaţiei de elev cu viza pentru anul şcolar în curs sau a adeverinţei şcolare valabilă pentru anul şcolar în curs, de:

– bilete de călătorie gratuite în trafic intern, la toate categoriile de trenuri (R, IR, IC), clasa a 2-a, şi tarif de rezervare gratuit pentru călătoria cu trenurile cu regim de rezervare;

– abonamente de călătorie lunare cu număr nelimitat de călătorii gratuite, clasa a 2-a, la toate categoriile de trenuri.

Astfel, pentru călătoria la clasă superioară sau la vagoanele de dormit şi cuşetă, elevii vor achita integral diferenţele tarifare şi tariful de rezervare.

”Conform prevederilor legislative în vigoare, acordarea facilităţii de gratuitate în baza vizei anului şcolar 2023/2024 se poate face numai pentru călătoriile care se efectuează până la data de 30.09.2024 inclusiv”, arată CFR Călători.

Excepţie fac elevii care au înscris pe carnet “an terminal” şi care nu mai beneficiază de această facilitate începând din 9 septembrie.

De la 1 octombrie, facilităţile acordate elevilor la călătoria cu trenul se vor acorda numai în baza documentelor vizate pentru anul şcolar 2024/2025.

Emiterea biletelor şi abonamentelor de călătorie pentru elevi

Biletele de călătorie gratuite se pot procura de la casele de bilete din staţiile de cale ferată cu personal propriu şi agenţiile de voiaj CFR Călători sau de la personalul de tren (dacă staţia CF de urcare nu este deschisă activităţii de vânzare, dacă îmbarcarea se face în afara programului de lucru al caselor de bilete, dacă staţia CF de îmbarcare nu este deservită de personalul aparţinând CFR Călători sau în cazul în care călătorul prezintă un bilet eliberat în tren valabil la un tren care a sosit în staţia de îmbarcare pentru noul tren într-un interval de până la 15 minute – cu condiţia prezentării imediat după urcarea în tren la personalul de tren) ori de la automatele de bilete ale CFR Călători amplasate în staţii.

Biletele pot fi cumpărate şi online, numai după confirmarea/validarea calităţii de elev la casele de bilete, care se face o singură dată pentru fiecare an şcolar, si emiterea unui ID.

Abonamente de călătorie lunare cu număr nelimitat de călătorii gratuite se pot procura de la casele de bilete pe suport tip carton din agenţiile de voiaj CFR Călători şi staţiile cu personal propriu; automatele de bilete ale CFR Călători, numai după confirmarea/ validarea calităţii de elev la casele de bilete, sau prin aplicaţiile descărcabile pe telefon sub formă de cod QR cu elemente dinamice, numai după confirmarea/ validarea calităţii de elev. la casele de bilete.

Confirmarea/validarea calităţii de elev se poate solicita la orice staţie sau agenţie de voiaj CFR Călători dotată cu sistem electronic de emitere, în baza carnetului/legitimaţiei de elev în original, care are înscris nume, prenume şi CNP elev şi este vizat pentru anul şcolar în curs sau în baza adeverinţei doveditoare emisă de unitatea de învăţământ de apartenenţă, prezentată în original. Confirmarea/validarea calităţii de elev la casele de bilete se face o singură dată pentru fiecare an şcolar. După confirmarea/validarea calităţii de elev şi crearea profilului de utilizator online se emite un ID în baza căruia se vor putea procura bilete/abonamente online pe site sau prin aplicaţia descarcabilă pe telefon.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: