În R. Moldova, rareori ce se vede este și adevărat. E o caracteristică inerentă a spațiului ex-URSS, al duplicităților inerente, de supraviețuire, a identităților răsucite și a obișnuinței sovietice de a nu spune aproape niciodată lucrurilor pe nume.
De aici și dificultatea de a înțelege aceste zone utilizând un repertoriu exclusiv vestic, căci semnificația conceptelor – dincolo de litera lor – este, acolo, cu totul alta. Viața politică, de pildă, are de fiecare dată alt înveliș decât cel occidental. Partidele de acolo nu sunt, în realitate, politice, ci geopolitice, alegerile nu sunt – în pofida unor iluzii – alegeri politice, ci tot geopolitice, iar semnificația denumirii unei limbi nu ține de aspectul lingvistic sau cultural, ci de cel politic – mai exact, geopolitic.
Modul în care este promovată o limbă în detrimentul alteia, maniera în care este încurajată, mecanismele prin care este impusă sau blocată – toate aceste lucruri țin de alte mecanisme decât cele culturale. Limbile sunt purtătoare de simboluri și mesaje, spațiul glotonimului este un veritabil spațiu de manevră politică și geopolitică. Aria de extindere a unei limbi indică, de aceea, nu doar cultură, ci și activism strategic, cu incidență și semnificații deloc (doar) culturale (discuția poate fi extinsă, firește, și la spațiul bisericilor ortodoxe din fostul spațiu sovietic, dar nu e cazul pentru o asemenea discuție aici). Firește, nu e singurul spațiu în care se petrec asemenea bătălii în numele limbii și care nu sunt tocmai lingvistice – dar este, de departe, cel mai acut.
Mai concret, revenind la cazul nostru, în Republica Moldova, a spune că ești român și că vorbești limba română nu e un act identitar pur și simplu, este o declarație politică; în consecință, geopolitică. De aceea, bătălia pentru glotonim și etnonim este, de cele mai multe ori, cheia de înțelegere a realităților mai adânci care se petrec peste Prut – hârtia de turnesol cea mai eficace și în raport cu care nimeni și nimic nu se pot ascunde.
O Constituție rusească cu două capcane: limba și neutralitatea
În 1994, în Constituția R. Moldova s-a impus infamul Articolul 13, care sună așa:
„Articolul 13. Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi
(1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine (subl. N.)”.
A fost un mesaj de ruptură clară cu limba română, spațiul românesc, ideea de spiritualitate comună. A fost preambulul „juridic” al viitoarelor confruntări identitare dintre cele două maluri ale Prutului.
A fost o declarație politică și geopolitică împotriva României (la fel și Articolul 11, care declara o iluzorie „neutralitate permanentă”).
De atunci încoace, istoria oficializării glotonimului limbă română este, până la urmă, istoria politică și geopolitică a Republicii Moldova. De aici și importanța acestui volum care este pretextul acestor considerații.
Domnul Valeriu Munteanu, autorul volumului „Bătălia juridică pentru limba română în Basarabia”, basarabean cu studii în România, fost ministru, este jurist ca formație, de unde și investigația juridică a gradului de oficializare a limbii române la care am ajuns în stânga Prutului la mai bine de 30 de ani de la declararea independenței. Doar că autorul nu este doar jurist, ci și politician, și încă unul care, în calitate de membru al Partidului Liberal condus de domnul Mihai Ghimpu – cel care a dus unionismul de peste Prut la cele mai mari scoruri în Parlamentul de la Chișinău – a participat activ la multe dintre episoadele pe care le povestește. A fost și observator, dar și implicat. A fost de fiecare dată acolo unde era nevoie de el, acolo unde se derula sau se ițea o bătălie pentru identitatea românească. Până întracolo încât a făcut parte din echipa deputaților basarabeni care, cu ajutorul Curții Constituționale, a reușit să obțină istorica decizie a CC din 5 decembrie 2013. Și s-a învrednicit pentru asta, alături de colegii săi de bătălie, cu ordinul „Steaua României” în grade de Mare Cruce.
Vrednic este!
(Preşedinte României a conferit, în luna decembrie 2014, Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Mare Cruce, deputaţilor din Republica Moldova, Ana Guţu şi Valeriu Munteanu, precum şi Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Mare Ofiţer, doamnei Corina Fusu, domnului Boris Vieru, şi domnului Gheorghe Brega. La ceremonia de la Cotroceni a fost prezent si liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu, care nu a fost insa medaliat pentru ca el detine deja „Steaua Romaniei” in grad de Colan, pe care a primit-o pe cind era preşedinte interimar al Moldovei).
Sunt multe de învățat din această remarcabilă carte de politică și istorie: drumul greu către limba română și alfabetul latin în stânga Prutului, adoptarea Declarației de Independență, apariția limbii române în spațiul constituțional al Republicii Moldova, adoptarea infamului art. 13 al Constituției Republicii Moldova și impunerea „limbii moldovenești”, modul în care limba română ajunge la Curtea Constituțională etc.
O carte care nu poate lipsi din biblioteca oricui este interesat nu doar de Basarabia, dar și de identitatea românească în sensul cel mai larg.
Chișinăul era de vină, nu Kievul!
Unul dintre cele mai recente episoade în această redutabilă saga politică, care ne spunea multe despre atmosfera reală de peste Prut, s-a derulat cu puțină vreme în urmă.
Iată, pe scurt, evenimentele.
Pe 31 noiembrie 2022, cu o zi înainte de Ziua Națională a României, ministrul de externe Bogdan Aurescu i-a adresat omologului ucrainean Dmitro Kuleba, cu ocazia unei reuniuni internaționale de la București, „solicitarea repetată” ca această ţară „să recunoască inexistenţa aşa-zisei «limbi moldoveneşti»”.
Dincolo de faptul că formularea sună cel puțin ciudat în limba română, din perspectivă diplomatică este mai mult decât a te scărpina la urechea stângă cu mâna dreaptă. Este, realmente, o inadecvare.
Să fim limpezi. Nimeni nu neagă că partea ucraineană a uzat masiv de așa zisa „limbă moldovenească”, instrument ideal de a împărți comunitatea românească în români și „moldoveni”, plasând astfel comunitatea românească – a doua după cea rusă, luată integral – undeva pe locurile 5 și 8 în clasamentul minorităților. La fel, Ucraina a fost terenul de încercare pentru așa-zisele „Manuale de Istorie integrată” comuniste, de fapt o tentativă a regimului Voronin de a scoate din curricula de învățământ „Istoria românilor”. În așa-zisele comunitățile „moldovenești” din Ucraina au fost introduse, testate și validate pentru prima dată.
Toate acestea sunt corecte, știute de multă vreme. Problema de fond este însă alta. Ministrul de externe Kuleba nu avea atunci, în realitate, nicio vină, sau nu avea, în niciun caz, vina principală. Căci autoritățile de la Kiev, cele de ieri, s-au prevalat în această speță de un argument irefutabil în acel moment: existența, la vremea respectivei declarații, a așa-zisei „limbi moldovenești cu grafie latină” în… Constituția Republicii Moldova!
Trecând peste faptul că este cel mai lung nume de limbă din lumea asta, nu există aici nicio „așa-zisă”, nu sunt ghilimele, nu există dubii. Actul juridic fundamental al republicii vecine, pe care jură politicienii de la Chișinău de fiecare dată, o acredita la cel mai înalt nivel.
Prin urmare, declarația Ministerului Român de Externe era atunci inadecvata din două motive. Primul este conjunctural: dacă autoritățile de la București nu au fost în stare să rezolve problema vreme de decenii, făcând din românii din Ucraina, deliberat, victima colaterală a unui joc geopolitic, evident că nu vor fi în stare să o rezolve acum, după noua lege a învățămîntului din Ucraina și în condițiile unui naționalism rampant acolo – perfect de înțeles, însă. Nu acum este timpul unor asemenea reglaje, când bombele rusești cad peste ucrainenii fără curent, înghețați de frig și ținuți în întuneric.
În al doilea rând – și aici este chestiunea de fond – „solicitarea repetată”, cum se sugerează ferm (!) în comunicat, nu trebuia adresată ministrului Kuleba, ci… ministrului de externe al Republicii Moldova – întâmplător, prezent și el la eveniment – și autorităților din stânga Prutului! Căci acolo era atunci problema moldovenismului sovietic – inclusiv a așa-zisei „limbi moldovenești”. Și de acolo trebuia început. Și trebuia început repede și corectată această anomalie, pentru că atunic era cel mai bun prilej de a clarifica pentru totdeauna această chestiune, profitând de prezența Maiei Sandu la președinția republicii și în parlamentul R. Moldova a 63 de parlamentari ai Partidului Acțiune și Solidaritate – PAS.
Cum se poate face? Și cum s-a făcut?
Episodul I
LARICS a intrat în această bătălie pentru modificarea Constituției. Pe 7 decembrie 2022, publicam în ziarul Adevărul un articol intitulat „Votați limba română în Parlamentul de la Chișinău”, care a redeschis discuția despre „limba română”. Ideea era că demersul pentru introducerea „limbii române în Constituția R. Moldova trebuie demarat urgent, după 9 ani de tergiversări ridicole și descalificante, pentru că cele 67 de voturi necesare există cu siguranță în Parlamentul de la Chișinău.
Episodul al II-lea
Printre numeroasele reacțiile primite la material, de pe ambale maluri ale Prutului, cea mai importantă, de departe, a fost a domnului judecătior Tudor Panzîru, care vine cu o soluție inedită și imediată la chestiunea discutată de noi („Guvernul de la Chișinău poate introduce limba română în Constituția R. Moldova fără vot în Parlament! O spune judecătorul Tudor Panțîru”, în Adevărul, 2.12.2022).
Aceasta se bazează pe o perspectivă complet schimbată asupra modului în care se poate modifica Constituția R. Moldova, în sensul introducerii „limbii române” în textul fundamental. Din momentul în care sintagma „limbă moldovenească cu grafie latină” a devenit nulă din momentul publicării Hotărârii Curții Constituționale a RM din 5 decembrie 2013, singura problemă este redactarea articolului în conformitate cu Hotărârea Curții Constituționale. Pentru care, spune domnul Panzâru, nu este nevoie de un vot în Parlamentul R. Moldova, pentru că, ne reamintește acesta, s-a petrecut în 2016 un eveniment esențial din perspectiva discuției noastre. Este vorba despre modificarea din 2016 a Constituției RM, atunci când s-a trecut de la alegerea președintelui de către Parlament la alegerea președintelui prin vot direct – ca urmare a Hotărârii Curții Constituționale nr. 7 din 04 martie 2016. Noul articol modificat arată așa:
Articolul 78. Alegerea Preşedintelui (1). Preşedintele Republicii Moldova este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. [Art. 78 alin. (1) revigorat în temeiul Hotărârii Curții Constituționale nr. 7 din 04 martie 2016]
Deci, mai pe șleau, Curtea a modificat în 2016 Constituția (Art. 78), iar redactarea a fost operată prompt în textul Constituției, fără ca să mai fie necesar un vot al vreunei majorități constituționale de 67 de parlamentari! De ce ar trebuie făcut altfel în cazul „limbii române”?
E greu de crezut că deputații din Parlamentul de azi de la Chișinău – sau echipele de juriști din jurul acestora – nu știu de episodul din 2016 și de modul în care s-a procedat. Dacă au uitat sau nu au știut, dl Panțîru le ramintea – ex cathedra. Iar de acum înainte, nu mai există nicio scuză pentru menținerea „limbii române” în afara Constituției R. Moldova. Redactarea Articolului 13 trebuie operată urgent, căci nu mai pot exista tergiversări.
Episodul al III-lea
La Chișinău, lumea s-a sesizat. După mai multe tatonări și discuții, decizia majorității de la Chișinău a fost alta. Pe 16 martie 2022, inclusiv ca urmare a intensificării discuțiile despre limba română în Constituție și creșterea presiunii publice, parlamentul a votat proiectul de lege „privind implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale”. Proiectul a fost votat de 58 de deputați (din 63 de deputați) ai Partidului Acțiune și Solidaritate. Prin această lege, sintagmele „limba moldovenească”, „limba de stat”, „limba oficială”, „limba maternă” și „limba noastră” vor fi substituite cu „limba română” în legislația din R. Moldova, inclusiv în Constituție. Noile prevederi urmau intra în vigoare după publicarea legii în Monitorul Oficial. După aceasta, în decurs de 30 de zile, Agenția Resurse Informaționale Juridice urma să modifice manual toate actele normative în sistemul „Registrul de stat al actelor juridice” în care apare sintagma.
Pe 22 martie 2023, președinta Maia Sandu a promulgat legea prin care sintagmele „limba moldovenească”, „limba de stat”, „limba oficială”, „limba maternă” și „limba noastră” sunt substituite cu „limba română” în legislația din R. Moldova, inclusiv în Constituție.
S-a reparat o nedreptat!
Episodul al IV-lea
Căci există și acesta. Pe 28 martie 2023, un grup de deputați ai parlamentului moldovenesc, reprezentanţi ai Partidului Socialiștilor și cel al Partidului Comuniștilor, a transmis Curții Constituționale a țării o sesizare, prin care contestă legalitatea schimbării denumirii limbii de stat din limba moldovenească în limba română. Argumentul este de procedură. Secretarul executiv al partidului, Vlad Batrîncea, a spus că „majoritatea parlamentară a încălcat grav Constituția la adoptarea modificărilor respective ale legislației”. „Constituția nu poate fi schimbată prin voturile unei majorități parlamentare simple. Constituția Republicii Moldova trebuie respectată. Dacă autoritățile vor să o schimbe, atunci trebuie organizat un referendum, deoarece cetățenii ar trebui să decidă”, a spus Batrîncea. El a mai amintit că două treimi din voturile deputaților (67 din 101) sunt necesare pentru adoptarea amendamentelor la Constituție. „Această procedură a fost ignorată”.
CC nu s-a grăbit să se pronunțe asupra acestei spețe. Și au apărut, firește, semne de întrebare. Care era pericolul?
Să reamintim aici un caz. Pe 26.05.2014, deputații din Parlamentul R. Moldova, Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu (autorul acestui volum!), Gheorghe Brega, Corina Fusu, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, membrii ai Partidului Liberal, depun la Curtea Constituțională Sesizarea nr.37b din 26.05.2014 privind interpretarea art.11 din Constituţia Republicii Moldova, prin care contestau ideea de neutralitate a Republicii Moldova.
Nu mai contează cum s-a încheiat acest demers, contează… când. Abia la 2 mai 2017, deci după 3 ani!, Curtea Constituţională a pronunțat hotărârea privind interpretarea articolului 11 din Constituție, referitor la neutralitatea permanentă a Republicii Moldova.
A durat deci trei ani… Tehnic vorbind, și bazându-ne pe această analogie, rezultă că ar
fi fost posibil ca sesizarea depusă în 2023 la Curtea Constituțională de reprezentanții Partidului Socialiștilor cu privire la limba română să fie soluționată… peste trei ani? Alegerile se vor fi consumat, și cele locale, parlamentare sau prezidențiale. Cu ce rezultat, nu se știa. Cu ce CC? Nici asta nu se știa cu certitudine.
Abia după un an, pe 12 martie 2024, sesizarea deputaților comuniști și socialiști a fost parțial respinsă de CC și sintagma limba română rămâne în toată legislația Republicii Moldova, inclusiv în Constituție.
Încă o dată despre glotonim și etnonim
Nu putem să nu semnalăm, în final, că importanța strategică a chestiunii etnonimului și glotonimului în R. Moldova nu a fost înțeleasă cum s-ar fi cuvenit de-a lungul timpului, și nici nu a fost comunicată adecvat partenerilor noștri strategici, în special partenerului american. Am încercat să sugerăm – și ne ajută enorm acest volum! – că mizele acestor bătălii nu sunt doar culturale, ci sunt strategice; bătălia pentru Europa în această zonă post-sovietică nu se duce doar prin implementarea aquis-ului comunitar, ci și printr-o asumare identitară și lingvistică europeană capabilă să devină motorul evoluțiilor ulterioare și a proiectului european, indiferent de partidele de la putere.
Bucureștiul nu a aprofundat asta de fiecare dată și, cu rarisime excepții, a fost în afara disputelor de acest gen. (Revenim la situația analoagă a Mitropoliei Basarabiei, și acesta un proiect deocamdată ratat. Dacă patriarhii Rusiei au vizitat toți R. Moldova și biserica rusă de acolo, niciun Patriarh al României nu a trecut Prutul pentru a vizita Mitropolia Basarabiei. Dosarul Mitropoliei Basarabiei, astăzi, când scriem acest text, este tot undeva la… jumătatea drumului. Nicio claritate nici acolo).
Una dintre excepții merită consemnată, pentru a întării relația dintre identitate și geopolitică, cu observația că Bucureștiul a reacționat când lucrurile intraseră deja în delir, iar statul român pierduse un episod internațional, chiar, al bătăliei pentru limba română. Unul dintre momentele cele mai tensionate ale relaţiei Bucureşti-Chişinău s-a derulat în 2007-2009 şi a vizat utilizarea sau nu a „limbii moldoveneşti“ la nivelul instituţiilor europene. Disputa cu privire la limba moldovenească între Bucureşti şi Chişinău este mai veche, dar a fost resuscitată masiv într-un interviu acordat în martie 2007 agenţiei Reuters, de către preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin. Atunci, explicit, acesta acuza România că încearcă să nege statalitatea Republicii Moldova prin denigrarea limbii şi culturii sale: „Limba moldovenească este mama limbii române. A o numi română înseamnă a înşela istoria şi a-ţi renega propria mamă. Şi nu trebuie să faci asta“, zicea, doct, Voronin.
România nu recunoaştea existenţa limbii moldoveneşti, argumentând că inclusiv Academia de Ştiinţe a Moldovei (deci forul cultural şi ştiinţific tutelar) spune că limba vorbită de către majoritatea populaţiei este limba română.
Ministrul român de Externe de atunci a transmis în 23 iulie 2007 o scrisoare comisarului european pentru relaţii externe şi politica de vecinătate, Benita Ferrero-Waldner, cu referire la această problemă şi la argumentele care susţin poziţia părţii române, solicitând ca, pe viitor, poziţia Uniunii Europene să fie în sensul demersurilor părţii române. După defecţiunea impardonabilă de la finele lui 2007, în care două acorduri semnate de Republica Moldova şi UE – cel pentru facilitarea vizelor şi cel pentru readmisie – includeau la final şi „limba moldovenească“, România a început, în sfârșit, o ofensivă diplomatică împotriva acreditării şi utilizării la instituţiile internaţionale a „limbii moldoveneşti“.
Spre meritul lui, unul dintre actorii principali ai acestei campanii a fost comisarul european de atunci din partea României, Leonard Orban. De pildă, pe 17 octombrie 2007, acesta a anunţat că expresia „limbă moldovenească“ a fost înlăturată de pe pagina de internet a Comisiei Europene, unde figura. Comisarul a mai spus că aşa-zisa limbă moldovenească este o sintagmă folosită de autorităţile de la Chişinău dintr-un impuls politic şi „a adăugat că i-a rugat pe colegii săi din Comisia Europeană să evite pe viitor folosirea acestei denumiri în documentele semnate de Uniunea Europeană cu Republica Moldova“.
Leonard Orban anunţase chiar, ofensiv, că dacă Chişinăul continuă războiul identitar, România ar putea imita metoda Greciei şi să devină mult mai radicală în raport cu Chişinăul, aşa cum este Grecia în raport cu Macedonia. (Nu avea să o facă niciodată!)
Un alt episod semnificativ s-a petrecut la 14 ianuarie 2008, cu ocazia întrevederii dintre preşedintele CE, Jose Manuel Barroso şi preşedintele Vladimir Voronin. Responsabilii cu protocolul au retras în ultimul moment afişele ce anunţau că traducerea simultană a declaraţiilor după întrevederea cu preşedintele Vladimir Voronin din 14 ianuarie 2008, se va face în „limba moldovenească“ şi engleză, în ciuda protestelor delegaţiei moldoveneşti.
A fost însă doar o excepție, care nu a făcut decât să infirme regula unei lipse de interes care ne-a costat.
Astăzi, în sfârșit, chestiunea s-a tranșat.
Dar dosarul identității în Basarabia nu este complet închis.
La fel ca și „dosarul R. Moldova”, în general.
Inactualitatea identității
Acesta este contextul de ieri și de azi a apariției acestei dispute lingvistice, ilustrată de acest volum devenit text, dar și pretext, pentru o dezbatere mai amplă.
În fața propriei identități nu ai cum să te ascunzi. În pofida a tot ce se spune și se crede, cele mai mari bătălii strategice și geopolitice pe pe partea stângă a Prutului tot identitare au fost.
Inactualitatea chestiunii identitare în stânga Prutului este, în principiu, cel mai bun lucru care se poate întâmpla acolo, și semnul unei ieșiri dintr-o criză care nu a contenit de la declararea Independenței încoace.
Dar suntem încă departe de acest moment.
Dan Dungaciu este Președinte LARICS.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
