Ligia Deca (PNL): Anul acesta avem un plan pentru limitarea violenței și a consumului de droguri

Sursa foto: Ligia Deca

Ministrul Educației, Ligia Deca, a vorbit în cadrul unei emisiuni TV despre schimbările pe care le aduce începutul anului școlar. Principalele măsuri sunt cele cuprinse într-un plan comun cu alte autorități, pentru creșterea siguranței în școli și prevenirea consumului de droguri de la vârste mici.

Cătălin Predoiu, ministrul Internelor, a inițiat planul comun cu Ministerul Educației, Ministerul Justiției condus de Alina Gorghiu și alte structuri ale guvernului, ministere și autorități.

Ligia Deca a amintit faptul că Regulamentul școlilor se va schimba din acest an în acord cu obiectivul principal, creșterea gradului de siguranță pentru elevi.

Există acum o procedură de management a cazurilor de violență.

„Noi luăm măsuri pentru ca școala să fie un mediu sigur”, a declarat Deca.

Programul anual Săptămâna altfel, program până acum la alegerea școlii, va cuprinde și activități de prevenție și informare despre riscurile drogurilor și efectele violenței fizice și verbale între elevi.

Poliția va desfășura activități în școli, cu ajutorul ochelarilor VR, care simulează starea de ebrietate.

Anul acesta examenele vor fi mai devreme, Ligia Deca explicând faptul că își dorește ca elevii să nu mai treacă prin situația de anul acesta, cu probe în plină perioadă de caniculă.

Luni, 9 septembrie, încep școala aproximativ 3 milioane de elevi, peste 180.000 încep clasa pregătitoare.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: