Luminiţa Odobescu speră că anul viitor România va fi inclusă în Visa Waiver: „Informaţiile sunt pozitive

Sursa foto: Facebook/ Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania

Ministrul de externe Luminiţa Odobescu a declarat vineri, într-un interviu pentru Digi24, că anul viitor românii ar putea scăpa de obligativitatea obţinerii unei vize pentru a călători în Statele Unite, iar spre sfârşitul acestui an, după ce va fi publicată rata de refuz a vizelor – un criteriu esenţial – se va contura mai clar perspectiva exactă a includerii României în programul Visa Waiver.

În prezent, România, Bulgaria şi Cipru sunt singurele state membre UE care nu au fost incluse în Visa Waiver.

În ultimii ani, autorităţile de la Bucureşti, sprijinite de cele din SUA, au demarat o campanie publică de informare care să contribuie la îmbunătăţirea ratei de refuz a vizelor, care ar trebui, conform legislaţiei americane, să fie sub 3 la sută pentru ca o ţară să poată fi inclusă în programul Visa Waiver. În anul anul fiscal 2023 (1 octombrie 2022 – 30 septembrie 2023), România a înregistrat o rată de refuz de 8,79%, cea mai mică din toată istoria relaţiilor cu SUA, dar totuşi încă departe de obiectivul de 3 la sută. Anul fiscal 2024 se încheie la 30 septembrie, iar autorităţile îşi pun mari speranţe că noua rată de refuz a vizelor va permite includerea României în Visa Waiver.

„Informaţiile pe care le avem sunt unele pozitive, dar mai avem o lună, ca să spun aşa, şi este foarte important să menţinem ritmul eforturilor noastre, eforturi care beneficiază de sprijinul autorităţilor americane şi în special ale Ambasadei SUA de la Bucureşti şi vreau şi pe această cale să mulţumesc doamnei ambasador şi colegilor noştri, pentru că este un lucru în echipă, este un lucru în echipă inclusiv cu celelalte instituţii ale statului român. Chiar astăzi (ziua realizării interviului – n.r.) am avut un dialog pe această temă cu doamna ambasador pentru a vedea exact unde suntem”, a declarat ministrul de externe Luminiţa Odobescu în interviul difuzat de Digi24.

Şefa diplomaţiei române a explicat ce paşi trebuie urmăriţi la Washington, după data de 30 septembrie, când se încheie anul fiscal american în curs: „Imediat după (30 septembrie – n.r.), deci, practic în octombrie, vom avea o primă indicaţie a ratei de refuz. Aşa cum am spus, semnalele sunt pozitive, dar cum mai avem (o lună – n.r.)… Semnalele sunt pozitive. Imediat după aceea, Departamentul de Stat va prezenta o informare Departamentului de Securitate Internă. Aceştia vor evalua împreună nu numai rata de refuz, ci şi stadiul cooperării în materie, toate acestea vor fi prezentate ulterior Congresului şi să sperăm practic că anul viitor – vedem foarte clar în funcţie de procedură – vom putea să călătorim fără vize în Statele Unite. Aceasta este obiectivul comun. Lucrăm intens în această perioadă”, a spus Luminiţa Odobescu.

Întrebată dacă estimează că ar fi vorba de jumătatea anului viitor sau de a doua jumătate a anului viitor,  Luminiţa Odobescu a spus că o estimare va putea fi făcută mai clar spre sfârşitul anului 2024.  „Vom avea mai multă claritate spre sfârşitul anului când anume în anul viitor, dar acesta (anul 2025 – n.r.) este obiectivul nostru” în materie de ridicare a vizelor pentru SUA, a declarat Luminiţa Odobescu.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: