Cartea “În slujba ţării” a președintelui PNL Nicolae Ciucă merită citită, fiind o carte de memorii a unui “om aşezat”, în care liderul liberal nu se “dă mare”, deşi ar avea de ce, este de părere Ion Cristoiu.
Cristoiu a prezentat, în jurnalul său video, detalii din cartea lui Ciucă, pe care o consideră una bună şi interesantă.
“Cartea este de memorii. Foarte bună. Se împarte în trei părți. Partea de memorii, partea în care vorbește de coaliție și Palatul Victoria (zero barat nu mă interesează), și partea interesantă despre programul lui prezidențial, cu cea mai interesantă parte – ce fel de președinte voi fi.
Partea de memorii alcătuită din mai multe părți: prima vorbește de copilărie, de sat, foarte bun. După părerea mea partea asta e scrisă de el. Se vede că spre deosebire de Iohannis el chiar crede ce scrie. O altă parte e viața lui de militar, cred 40 de ani. Partea asta nu e la înălțimea primei părți dar e interesantă. A treia parte e când ajunge el ofițer și merge în Angola, Afganistan, Irak”, spune Cristoiu.
El a precizat că l-a surprins prima parte a cărţii.
“Am avut impresia că nu e militar de meserie ci pomicultor. Sunt niște descrieri acolo cum sunt cireșele că alea sunt mai coapte din vârf. Sunt și scene frumoase, cu bunicul care făcea pepeni și veneau iepurii la pepeni și el avea o biciușcă și el plesnea și plecau. Are și o descriere a satului foarte bună, cu tradiții. El nu e de la țară, se ducea la bunici. Un sfert de pagină este despre ventuze”.
Despre viaţa de militar, Ion Cristoiu spune că este bine descrisă în carte.
“E o lume aparte, o viață la care noi nu am avut acces. În primul rând e viața de stat la cazarmă, te trezești dimineața de mic. Mai interesantă e povestea vieții de familie de militar. Are o observație că soția lui se săturase de apartamente de serviciu. Pleacă de la Craiova lasă casa și începe acel pelerinaj prin case de serviciu și de acolo e mutat la Buzău. Soția zice vreau și eu o casă. După asta vine ca povestire interesantă perioada din Irak și Afganistan. A fost vreo 10 ani. Există relatarea cu Nassiriyah. Cine citește își dă seama că „eroul de la Nassiriyah nu se referă la ce se referă Recorder. El era acolo cu Scorpionii Roșii și legat de un pod peste Eufrat a fost o luptă de viață și de moarte cu insurgenții. Episodul despre care au scris în 2004, Andronic a publicat ce scria Evz și Ziua. Recorder se referă la altceva. Tot pe vremea aia italienii au avut o ambuscadă și au cerut ajutorul Scorpionilor Roșii. Italienii trag concluzia că Ciucă care era comandat a refuzat. Și nu e așa, erau totuși trupe multinaționale și nu plecai când vroiai tu. Cei de la Recorder – e un material tendențios. Chestiunea de la Recorder nu demontează mitul „eroului de la Nassiriyah”. Se referă la două lucruri. Eu mă mir de ce nu s-a făcut anchetă imediat, normal era să se plângă atunci la italieni, la americani că ei erau la ananghie și domnul laș nu i-a ajutat. Nu s-a întâmplat nimic. Cu excepția părții copilărie, adolescență și partea militară – asta o vedem dezvoltată. Normal era să se numească „un ostaș în slujba țării.” „În slujba țării” putea să scrie și Iliescu”.
Cartea o să placă familiilor de militari, militarilor, a menţionat Cristoiu.
“Îmi pare rău că nu a dezvoltat mai mult lumea aia. Nu avem mărturii privind oamenii cu care s-a întâlnit. Ciucă spune că fiind Afganistan în orice moment puteai găsi în pământ o mină”.
Citat din carte: „Senzația că fiecare palmă de loc poate reprezenta un pericol de moarte și fiecare pas pe care îl pui ar putea fi ultimul se transformă într-o traumă greu de vindecat. Pământul a avut pentru familia mea un duh protector. Ei l-au iubit, au luptat pentru el, pământul i-a hrănit, i-a apărat. Am moștenit acest sentiment. Plăcerea de a merge desculț vine din același atașament țărănesc pe care-l port în mine. De aceea ezitarea pe care am căpătat-o de a călca, teama de ceea ce ar putea fi în pământ, altfel decât încolțirea semințelor…”
Sunt multe referiri la scriitori, Arghezi, Camil Petrescu, pare un om citit”.
Cristoiu a mai spus că l-a impresionat viziunea lui Ciucă despre familie.
“Partea cu președinte de ce fel de președinte voi fi. Ciucă este candidat. A dat tot felul de interviuri, n-am reținut de nicăieri de ce vrea să fie el președinte. El spune că nu va modifica Constituția. Apoi spune „cred că menținerea comunicării publice este esențială pentru democrație”. Spune că va constitui grupuri de lucru pentru comunicare. Și se definește după președintele jucător și președintele retras un președinte muncitor. Deci ăsta va fi probabil sloganul lui de campanie.
M-au impresionat două lucruri de aici. Unu, teza lui că un stat nu e corporație și că nu poți să conduci o țară numai pe ideea economic, profit. Dar cel mai important e viziunea lui despre familie. Cum de n-a zis-o până acum. Este un politician foarte preocupat de agricultură. Zice că avem nevoie de un pact pentru agricultură. El spune că dezvoltarea orașelor s-a lovit de partea rurală și a făcut-o pulbere. Pledează pentru calea de mijloc în agricultură. Noi avem fie fermieri cu o vacă, fie cu o mie, nu avem cale de mijloc, asta e marea problemă de la noi.
Familia – este cea mai interesantă concepție despre familie pe care am citit-o la un politician român. Sigur că spune că ideea tradițională rămâne viabilă, merge pe bărbat – femeie, dar nu asta e important. Nicolae Ciucă e primul politician postdecembrist care vorbește de familie ca celulă de bază, pledează pentru familie. Nu e vorba de disputa bărbat – femeie. Ci familia ca soț, soție, bunic, bunici, copii, nepoți, cumnați. De aici o pledoarie, semnale că sunt mulți tați singuri, mame singure. Ciucă spune că „nouă românilor continuă să ni se potrivească cel mai bine tipul de familie în care sunt trei generații: bunici, părinți, copii. Legăturile familiale sunt necesare pentru bunul mers al societății. Familia constituie și o puternică motivație pentru muncă.” Deci familie în sens larg de generație. Nu înțeleg de ce nu a vorbit până acum despre asta”.
Domnul Ciucă spune că a scris ca să se vadă cine este omul din spatele imaginii publice, a adăugat Cristoiu.
“La memorii avem de-a face cu un personaj narator. De regulă personajul narator se dă mare. O caracteristică a acestor memorii este că Ciucă nu se dă mare. N-am văzut autor de cărți mai ales în România care să nu se dea mare.
Aici Nicolae Ciucă nu se dă mare, deși a făcut școală militară la americani, etc. Dar nu se laudă. Este un om care nu se dă mare.
Are o observație că atunci când a candidat și s-a întors în locul natal aia îi vorbeau cu șeful. Nu e arogant, nu se crede…. Este un om așezat. Este cartea. Cine e Nicolae Ciucă? Un român. Deși a cunoscut gloria nu are această chestie că l-a luat pe Dumnezeu de picior. Eu vă recomand, eu am citit-o, merită.
Vă recomand să citiți până la pagina 137. Apoi despre democrație și familie și ce fel de președinte o să fie. Citiți până la pagina 137, restul e mai prost decât interviurile date. Nu are nicio o observație, nu am ce să notez”, a conchis Ion Cristoiu.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
