Liberalii organizaţiei PNL Ialomiţa cer demisia directoarei Spitalului Municipal Urziceni Daniela Elena Ianuş, în cazul femeii care a născut în faţa Spitalului Urziceni.
„Managementul şi modul de acţiune în acest caz, atât din partea Primăriei Urziceni, cât şi a conducerii spitalului, au fost profund incorecte”, mai arată sursa citată care adaugă că edilul oraşului Urziceni Constantin Sava a fost suspendat din luna februarie a anului trecut din funcţia de preşedinte al filialei PNL Urziceni.
„Cele întâmplate ieri la spitalul din Urziceni stau, categoric, sub semnul inadmisibilului. PNL Ialomiţa dezaprobă cu fermitate şi se delimitează de astfel de comportamente degradante şi de neconceput atunci când vorbim de dreptul la servicii medicale de urgenţă în sistemul de stat. Managementul şi modul de acţiune în acest caz, atât din partea Primăriei Urziceni, cât şi a conducerii spitalului, au fost profund incorecte. Primăria ar fi trebuit să monitorizeze cu atenţie managementul Spitalului Urziceni şi să ia măsuri în consecinţă”, arată o postare de marţi pe pagina de Facebook a organizaţiei PNL Ialomiţa, conform News.ro.
Liberalii organizaţiei PNL Ialomiţa mai spun că primarul din Urziceni Constantin Sava a fost suspendat din funcţia de preşedinte al filialei PNL Urziceni încă din luna februarie a anului trecut şi solicită demisia directoarei Spitalul Municipal din Urziceni Daniela Elena Ianuş.
„Este important de ştiut că primarul municipiului Urziceni, domnul Sava, a fost suspendat din calitatea de preşedinte al organizaţiei PNL Urziceni încă din februarie 2022. În ceea ce priveşte conducerea spitalului, cerem public demisia doamnei director Ianuş din toate funcţiile deţinute, pentru modul defectuos în care a gestionat activitatea unităţii. De asemenea, menţionăm ca doamna Ianuş şi-a pierdut calitatea de membru al PNL Ialomiţa”, mai indică sursa citată.
Ce obligaţii au serviciile de sănătate din sistemu public
„Avem obligaţia de a garanta acces liber la serviciile de sănătate din sistemul public la nivelul tuturor comunităţilor şi tuturor cetăţenilor, indiferent de etnie, probleme de săntătate, vârstă sau sex. În România anului 2023, una pentru care mulţi manageri de comunităţi locale de bună-credinţă muncesc, cele întâmplate ieri la spitalul din Urziceni sunt inadmisibile. Avem datoria fermă de a corecta urgent aceste derapaje, oriunde s-ar întâmpla”, conchide sursa menţionată.
Poliţiştii din Ialomiţa au deschis dosar de cercetare penală pentru abuz în serviciu, în cazul femeii care a născut în faţa Spitalului Urziceni.
La rândul său, primarul din Urziceni Constantin Sava a afirmat că femeia care a născut pe stradă după ce nu a fost primită în spitalul din localitate „are un handicap, mă rog, Doamne fereşte, e surdomută sau ceva de genul ăsta, dar asta contează mai puţin, sau că e de etnie romă”. El a criticat faptul că medicii de familie „şi-au înregistrat acolo cu miile oameni pentru care încasează bani”, iar în cazul oamenilor „care sunt predispuşi, pentru că nu ştiu carte – cazul de faţă, surdomut” aceşti medici ar trebui să îi anunţe când trebuie să se interneze. „Săraca, dacă ea nu ştie de capul ei”, a adăugat primarul.
De asemenea, ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, luni, că o demisie de onoare sau o demitere a managerului Spitalului Urziceni este „morală şi potrivită” , după ce o femeie a născut în faţa unităţii medicale. Managerul spitalului respectiv a fost amendat cu 4.000 de lei de către Inspecţia Sanitară de Stat.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News