Bogdan Stoica: De ce n-au tras ai noștri după drone

Bogdan Stoica

Faptele sunt seci: s-au primit alerte de cădere de obiecte la Tulcea și la Constanța. Atât. Restul sunt speculații. Nu știm dacă ai noștri au tras sau nu după drone. Nu știm dacă erau drone rusești sau ucrainene. Nu știm dacă au fost una, opt sau 69. Nu știm nimic. Faptul că unii strigă ceva prin presă și pe net nu înseamnă că au dreptate. Ar putea fi doar o operațiune psy, să te facă la căpuț. Sau o manipulare, să te facă la libertate.

Dacă ești printre cei care urmărește doi-trei oligofreni de presă care urlă război doar să-și crească reach-ul și apoi să-și promoveze bicicletele nu citi ce urmează. Dacă, în schimb, te mai uiți și pe surse de știri, nu doar pe tonomate politice, mai citește două minute. Las doar o ipoteză la care să gândești singur-singurel, nu cum dictează vreun fomist de like-uri.

În România există un grup de oameni care a prosperat masiv în perioada pandemiei, când majoritatea populației avea tot felul de restricții de mișcare, consum, lifestyle și stătea lipită de mass-media până se îndobitocea și făcea tot ce i se spunea. Unii profitori au făcut bani, unii au dobândit putere politică, alții au controlat zone întregi din administrație. Adu-ți aminte că dacă nu izbucnea războiul noi nu mai scăpam niciodată de pandemie; că Arafat nu voia să renunțe la măști si nici Jurma la estimarea precisă a valului 99. Adu-ți aminte că ne întrebam cum primim refugiații dacă nu-s vaccinați, dacă n-au mască…Te rog nu-mi spune că ai uitat.

Dacă acum ne apucăm să facem ce zic istericii ăștia aliniați perfect: escaladăm conflictul și avem ghinion de combat, ajungem la stare de urgență, stare de necesitate sau stare de război. Adică la restricții. Adică iar ne pun ăștia genunchiul pe cap. Ia uită-te puțin pe net: nu cumva ăștia care vor război sunt tot ăia care voiau să purtăm masca și în parc și în pat, să ne vaccinăm cu doza 4, 5, chiar 6, și să ne speriem unii pe alții pe net?

Lasă un pic dronele și gândește-te la atmosfera socială de după drone. La emoția creată atât de vădit, cu aceleași cuvinte, de aceiași oameni care au mai făcut asta. Cui folosește?

 

 

 

Autor

  • Bogdan Stoica

    Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: