VIDEO Mircea Dinescu: Nicolae Ciucă ar fi primul președinte care știe adevărata situație a țării

 

Am discutat puțin cu Nicolae Ciucă despre ce înseamnă România, o țară care a intrat în genunchi în Europa, care a negociat prost tot ce a negociat, a afirmat Mircea Dinescu, invitat în cadrul emisiunii Puterea Știrilor. Pe de altă parte, însă, nici n-am avut un cuvânt de spus, a adăugat poetul amintind faptul că Austria se opune intrării noastre în Schengen. Motivul este faptul că nici austriecii și nici românii nu cunosc istoria cu 500 de ani în urmă, când turcii au ajuns la porțile Vienei, aceasta fiind salvată de un domnitor român care le-a dezvăluit austriecilor planurile de atac.

„Cantacuzino i-a salvat pe austrieci pentru că le-a dat planurile turcilor și când s-au deschis tunelurile, aceia erau înarmați și au tăbărât pe ei, că erau cu târnăcoape și au luat-o turcii la goană. Există o statuie, într-adevăr, a domnitorului Cantacuzino în Viena, dar ar fi trebuit să aibă nu una ci mai multe statui că dacă nu era acesta, se vorbea limba turcă acum la Viena. (…) Eu tot spun că imperiul austriac a ajuns până la țărmul Mării Negre;  pe vremuri era până la Brașov, acuma e până la țărmul Mării Negre. Cu toate acestea, încă o dată ei au fost împotriva României tot timpul. Eu îi dădeam afară, până acum, dacă eram președinte, pe toți bancherii și petroliștii austrieci”, a subliniat Mircea Dinescu

Acesta este de părere că vina îi aparține în primul rând președintelui Iohannis, întrucât a decis, printre altele, cumpărarea armamentului, a avioanelor vechi, pe care le vor plăti probabil nepoții și strănepoții noștri.

La întrebarea ce calități are Nicolae Ciucă în plus față de ceilalți candidați la prezidențiale, Mircea Dinescu spune că este singurul care știe care este adevărata situație a țării.

„Ar fi primul președinte care mai știe cât de cât situația din România. De ce? Pentru că el obișnuiește să stea la țară, să meargă cu familia lui în țară. Știe care este situația din târgurile, din statele românești, este mai mult ancorat în realitate decât a fost Iohannis de exemplu, sau Băsescu, pe care nu-l interesa. Il interesa doar să-i bage pe unii la…, bot în bot cu serviciile. Iohannis, cu măreția lui germană fără acoperire, printre altele. (…) În fine, eu cred că Ciucâ, care nu s-a dat mare  și nu se dă cum să dau alți politicieni, știu că se va înțelege și cu țara sa. Noi am stat de vorbă pe malul Dunării și a văzut că în decurs de trei ore a trecut un singur vapor. E posibil, românii având cea mai mare lungime a Dunării, și Delta Dunării… Suntem o țară lipsită de flotă de mare, de flotă de apă dulce. Suntem o țară care nu-i sprijinită din interior în ceea ce privește turismul. Te omoară ăștia cu controale, cu amenzi… Eu aș lăsa România să funcționeze singură, nu de la București și nu cu controale”, a încheiat Mircea Dinescu.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: