Record național înregistrat la Mangalia de furtuna din 30-31 august. Cea mai mare cantitate de ploaie în 24 de ore

Sursa foto: Meteoplus

Furtuna care s-a abăut în zona Constanța-Mangalia în ultimele două zile ale lunii august a consemnat un record absolut național la capitolul precipitații. Potrivit unei caracterizări climatologice a Agenției Naționale de Meteorologie (ANM), ploaia căzută la Mangalia a stabilit un nou record pentru cea mai mare cantitate de precipitații înregistrată în 24 de ore în țară. 

La sfârșitul lunii august 2024, pe litoralul sudic, s-a produs un eveniment pluviometric deosebit, rezultat în urma dezvoltării unui ciclon extratropical în vestul bazinului Mării Negre, favorizat de temperaturile ridicate înregistrate la suprafața apei și de izolarea unui nucleu de aer rece în altitudine.

Astfel, la Mangalia, din totalul lunar de precipitații (343,6 mm), în numai două zile, respectiv în 30 – 31 august, s-au înregistrat 318,9 mm (circa 93% din totalul lunar). Trebuie menționat că la Mangalia, cantitatea lunară de precipitații, medie multianuală (1991 – 2020), este de numai 31,6 mm, iar cantitatea lunară maximă absolută înregistrată anterior acestui an a fost de 159,1 mm, în anul 1947, arată caracterizarea climatologică a ANM.

Cea mai mare valoare a cantității maxime de precipitații înregistrată în 24 de ore a fost de 234,7 mm și s-a înregistrat tot la stația meteo Mangalia. Astfel, a fost depășită cantitatea maximă absolută pe țară înregistrată în 24 de ore, respectiv 224,0 mm (Drobeta-Turnu Severin, 12 iulie 1999), mai arată analiza ANM.

La Mangalia, cea mai mare cantitate acumulată într-un interval de 10 minute s-a înregistrat la sfârșitul zilei de 30 august, aceasta având valoarea de 25,3 mm. Caracterul extrem al acestei ploi este evidențiat și de intensitatea sa maximă din acel interval, care a avut valoarea de 2,5 mm/min, corespunzătoare unei perioade de revenire de 38 de ani.

Cum au fost ploile la nivelul întregii țări? Abaterea cantității de precipitații din luna august 2024 față de mediana intervalului de referință standard (1991 – 2020), calculată în procente, a fost negativă la cele mai multe stații meteorologice (123 de stații) din rețeaua națională de observație). Abateri negative mari, peste 70%, s-au înregistrat la 42 de stații meteorologice, majoritatea situate în Banat, Crișana, Oltenia, în vestul Munteniei și în sud-vestul Transilvaniei, se explică în caracterizarea întocmită la ANM.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: