Consiliul Naţional al PNL care validează candidatura lui Ciucă pentru preşedinţie a început în absenţa liderului PNL

Sursa foto: Partidul Naţional Liberal

Consiliul Naţional al PNL care validează candidatura lui Nicolae Ciucă pentru funcţia de preşedinte al României a început, duminică, în absenţa preşedintelui PNL. Acesta s-a aflat la Slobozia Conachi, cea mai afectată dintre comunele lovite de inundaţii. Lucian Bode, care a deschis reuniunea, a făcut trimitere la scorul electoral bun obţinut în iunie anul acesta. „* Atacurilor în cascadă care vor să ne destabilizeze trebuie să le răspundem arătându-ne unitate”, a mai spus Bode.

La Consiliul Naţional de duminică au fost convocaţi 1400 de delegaţi, fiind prezenţi 1128 delegaţi.

Reuniunea a început cu intonarea imnului de stat şi a continuat cu un moment de reculegere în memoria celor patru persoane moarte în urma inundaţiilor de la Galaţi.

În cadrul Consiliului Naţional sunt două rezoluţii, una care vizează siguranţa cetăţeanului ş a comunităţilor, ca prioritate pentru următorul mandat, dar şi o rezoluţie „pentru susţinerea culturii şi identităţii naţionale”.

Punctul al treilea pe ordinea de zi este validarea candidaturi lui Nicolae Ciucă pentru funcţia supremă în stat.

Primul vorbitor în cadrul reuniunii a fost Lucian Bode, fost ministru al Afacerilor Interne şi Transporturilor. El le-a mulţumit liberalilor „pentru performanţa politică extraordinară” reuşită la alegerile locale din acest an.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: