Predoiu: Politica Ministerului Afacerilor Interne este de zero toleranţă pentru consumul de droguri

Sursa foto: Facebook/ Cătălin Predoiu

Politica Ministerului Afacerilor Interne este „zero toleranţă” pentru consumul de droguri în general şi implicit la volan, a afirmat, luni, ministrul Cătălin Predoiu. 

El a fost întrebat de ziarişti despre dezbaterea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) privind incriminarea consumului de droguri. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Instanţei supreme ar urma să se pronunţe luni dacă este necesară impunerea unui prag pentru infracţiunea de conducerea sub influenţa substanţelor psihoactive, la fel cum se întâmplă pentru alcool.

„Vedem ce o să spună ICCJ. Eu tot ce pot să spun este că politica Ministerului Afacerilor Interne este de zero toleranţă pentru consumul drogurilor în general şi la volan implicit”, a susţinut Predoiu.

Ministrul a adăugat că nu poate comenta o decizie care este discutată de judecători. „Nu este corect să fac acest lucru. Avem o judecată în curs. Tot ce pot să spun ca ministru de Interne este că aia e politica ministerului bazată pe legile în vigoare. Legile în vigoare prevăd zero toleranţă la consumul de droguri”, a evidenţiat Cătălin Predoiu.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: