Ciolacu, după întâlnirea cu primarii: Bucureştiul are nevoie de un plan integrat şi coerent de rezolvare a problemelor

Sursa foto: Facebook/ Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu, alături de membrii Cabinetului responsabili pe domeniile aflate pe agenda, au avut marţi o întâlnire de lucru cu c despre gestionarea traficului din Bucureşti şi alimentarea cu energie termică în sistem centralizat pentru iarna viitoare.

”Vreau să stabilim un dialog permanent şi un grup de lucru între Guvern-Primăria Capitalei şi primăriile de sector pentru că Bucureşti-ul are nevoie de un plan integrat şi coerent de rezolvare a problemelor şi de dezvoltare. Aveţi susţinerea Guvernului, implicarea tuturor miniştrilor pentru a debloca ceea ce nu a funcţionat până acum şi a lucra împreună pentru bucureşteni”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Membrii Guvernului şi primarii au analizat un set de propuneri privind fluidizarea traficului, precum: colaborarea Poliţiei Române cu poliţia locală a municipiului Bucureşti pentru dirijarea traficului la orele de vârf şi în zonele cele mai aglomerate; monitorizarea şantierelor de investiţii, posibilitatea amenajării unei benzi speciale de transport în jurul unităţilor şcolare; extinderea şi îmbunătăţirea condiţiilor de transport în comun, anunţă Guvernul.
De asemenea, s-a discutat despre continuarea lucrărilor la Centura Capitalei (A0), investiţie ce contribuie la fluidizarea traficului în Bucureşti, extinderea reţelei de metrou şi alte proiecte de investiţii pentru îmbunătăţirea managementului traficului.
În ceea ce priveşte alimentarea cu energie termică în sistem centralizat, 3 din cele 4 CET-uri ale Capitalei vor fi modernizate prin finanţare asigurată prin Fondul de Modernizare, investiţii ce vor contribui la reducerea preţului de producere a gigacaloriei.
Dialogul va continua, în primă etapă, cu o nouă întâlnire la nivelul primarilor de sector şi al Capitalei pentru a analiza în detaliu soluţiile de fluidizare a traficului. Ulterior, concluziile acestei întâlniri vor fi discutate cu membrii Guvernului, arată Guvernul în comunicat.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat alături de prim-ministrul Marcel Ciolacu, vicepremierul Marian Neacşu, vicepremierul şi ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, primarul ales al sectorului 1 George-Cristian Tuţă, primarul ales al sectorului 2 Rareş Hopincă, primarul sectorului 3 Robert-Sorin Negoiţă, primarul sectorului 4 Daniel Băluţă, primarul sectorului 5 Cristian Popescu Piedone şi primarul ales al sectorului 5 Vlad Popescu Piedone, primarul sectorului 6 Ciprian Ciucu şi directorul general Elcen Claudiu Creţu.
Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: