Mexicul, afectat de secetă, apelează la o tehnologie controversată pentru a provoca ploaie

Sursă foto: greatnews.ro
Sursa foto: Unsplash

Pe fondul secetei extreme care afectează recoltele, scade resursele de apă și provoacă scumpirea alimentelor guvernul mexican încearcă să aducă ploaia de care are nevoie disperată apelând la o tehnologie controversată: însămânțarea norilor, potrivit CNN.

Mexicul a dat, în luna iulie, startul celei mai noi faze a unui proiect de însămânțare a norilor pentru stimularea artificială a precipitațiilor, o tehnologie inventată în anii 1940 și utilizată în aproximativ 50 de țări, inclusiv SUA și China.

Proiectul, care vizează 62 de municipalități din nordul și nord-estul țării, are ca scop „combaterea efectelor secetei și reîncărcarea acviferelor”, potrivit unei declarații a Ministerului Agriculturii din Mexic.

Ce presupune însămânțarea norilor

Condiția pentru însămânțarea norilor este ca aceștia (norii) să existe, pentru că ei nu pot fi creați. Cu ajutorul avioanelor sau dronelor, în nori sunt injectate particule care atrag picăturile de apă în jurul lor, crescând astfel șansele de ploi sau de ninsori.

Proiectul implementat în Mexic implică pulverizarea de particule de iodură de argint în nori din avioane.

Autoritățile din această țară susțin că proiectul de însămânțare a norilor – pe care îl desfășoară din decembrie 2020 – a avut până acum un impact pozitiv, precizând că în 2021, zborurile de însămânțare a norilor au creat cu 40% mai multă ploaie, potrivit raportărilor guvernului. Procentul a fost calculat măsurând diferența dintre previziunile meteorologice și precipitațiile reale măsurate de pluviometre.

„Proiectele noastre au fost toate de succes”, a precizat un purtător de cuvânt al Startup Renaissance, o companie care implementează tehnologii de stimulare a ploii și care a lucrat la proiectul guvernului mexican din 2020.

Speranța Guvernului mexican este ca stimularea precipitațiilor să îi ajute pe agricultori să facă față mai bine secetei care a afectat zone întinse din țară (peste 40%), valul de căldură severă omorând cel puțin 249 de persoane în ultimele patru luni.

Eficiența tehnologiei însămânțării norilor este privită însă cu scepticism de unii oameni de știință, care reclamă lipsa de „dovezi concrete” că însămânțarea norilor crește cantitățile de precipitații și avertizează că nu este o soluție la secetă, tocmai pentru că norii ( în care se însămânțează particulele) nu pot fi creați.

„Se poate spune, Ok, există ploaie. Dar ploaia provine sau nu din însămânțarea norilor?” se întreabă, potrivit CNN, Roelef Bruintjes, cercetător în domeniul modificării vremii la National Center for Atmospheric Research din SUA, care admite totuși că însămânțarea norilor ar putea fi promițătoare.

Vremea poate fi controlată

Crearea ploii artificiale nu este ceva nou. Amintim că procesul a fost dovedit ca posibil acum mai bine de 80 de ani. Cunoscută şi sub numele de precipitaţie artificială sau pluvicultură, ploaia artificială este acţiunea de a induce în mod artificial sau de a creşte precipitaţiile.

Anul trecut, meteorologii chinezi au reuşit să controleze vremea înaintea unui eveniment politic. Ei au provocat ploi care au dus la înseninarea cerului şi la curăţarea aerului de poluare.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: