Românii caută luxul în vacanțe, cheltuind mai mult decât vecinii României

Sursa foto: Pexels

Un studiu internațional care a vizat peste 220.000 de turiști din 8 țări, printre care și România, realizat în perioada 1 iunie – 31 august 2024, arată că românii iubesc luxul în vacanțe.

Au fost analizate comportamentele turiștilor din țări precum Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Republica Moldova, România, Ucraina și Kazahstan.

Conform raportului publicat de Join Up, numărul turiștilor crește de la an la an, tendința de mobilitate globală accelerată fiind evidentă și în 2024.

În România, 45% dintre turiști au călătorit cu copiii, cu 5% mai mult decât media înregistrată de restul țărilor studiate. La polul opus, cei care călătoresc cel mai rar alături de copii vin din țările Baltice, unde doar 28% merg în vacanțe cu cei mici.

Cele mai iubite destinații vara aceasta au fost Turcia, Egipt și Grecia, locuri cunoscute pentru ospitalitatea lor deosebită și varietatea de opțiuni de pachete turistice – și care an de an atrag un număr semnificativ de turiști din toată lumea.

În rândul turiștilor români, pe primul loc s-a situat însă Egiptul, urmat îndeaproape de Turcia și Grecia.

Restul topului este completat de destinații precum Muntenegru, Bulgaria, Spania, Cipru și Tunisia, urmate de țări exotice și capitale europene.

Vara aceasta, 57% dintre turiștii români din studiu au cheltuit peste 1500 de euro pentru o vacanță, doar pentru zbor și cazare. Procentul este mai mare decât media globală a celorlalte țări studiate, unde doar 43% dintre turiști s-au răsfățat cu vacanțe mai scumpe de 1500 de euro vara aceasta.

Peste 60% dintre turiștii români au ales un hotel de 5 stele ca unitate de cazare, procent semnificativ care subliniază o tendință marcantă spre opțiuni de lux, de aproape două ori mai mare decât media de 36% din celelalte țări studiate.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: