VIDEO Noi date de la Ministerul Mediului. Câte PET-uri au fost recuperate prin Sistemul Garanţie-Returnare

Sursă foto: Facebook / Municipiul Cluj-Napoca

În cadrul unei emisiuni recente la Puterea Știrilor, secretarul de stat din Ministerul Mediului, Bogdan Balanișcu, a oferit detalii despre stadiul actual al Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și disfuncționalitățile constatate în urma controalelor efectuate la nivel național.

„De la nivelul ministerului nostru, în perioada 7-8 august a fost desfășurat de către colegii de la Garda Națională de Mediu un control tematic la nivel național exact pe această componentă de SGR, astfel încât să vedem care este stadiul, pe de o parte, pe de altă parte să ne asigurăm că lucrurile funcționează cum trebuie, pentru că au fost raportate și avem un întreg raport creat cu chestiuni care reprezintă disfuncționalități, cu chestiuni care nu sunt încă în regulă la nivelul unora dintre operatori sau la nivelul inclusiv autorităților care gestionează acest sistem. Ca și cifre, discutăm de un număr de 3647 de controale strict pe nivelul palierului de SGR, s-au aplicat 422 de sancțiuni contravenționale, din care 293 au fost avertismente și 129 au fost amenzi, în valoare cumulată de 1.450.000 de lei”, a explicat Balanișcu

Cu toate acestea, Balanișcu a subliniat și aspectele pozitive ale sistemului. În primele luni ale anului, din cele 3,5 miliarde de ambalaje puse pe piață de producătorii de băuturi, 1,3 miliarde au fost returnate prin SGR.

„Ca să discutăm și de chestiunile pozitive, să spun așa, uitați că la nivel național am reușit să colectăm și iarăși, ca să folosesc cifre exacte în primele luni a acestui an, discutăm de 3,5 miliarde de ambalaje SCR care au fost puse pe piață de către diferiții producători de sucuri, băuturi etc. Și dintre acestea, 1,3 miliarde au fost returnate prin sistemul de garanție-returnare”, a spus Balanișcu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: