În cadrul emisiunii Puterea Știrilor, Secretarul de stat din Ministerul Mediului, Bogdan Balanișcu, a răspuns întrebărilor legate de disfuncționalitățile sistemului de garanție-returnare (SGR), în special în ceea ce privește aparatele defecte la care cetățenii nu își pot returna ambalajele. Conform acestuia, responsabilitatea poate varia în funcție de situație.
„Aici depinde de situație și de aceea trebuie luate fiecare dintre aceste situații în parte. Poate să fie o responsabilitate ce ține de operatorul economic care are în folosință și în gestiune aparatul, pentru că nu știu, poate nu l-a golit la timp, a apărut o defecțiune și n-a remediat-o în măsura în care poate să facă această chestiune pe loc. Dar în egală măsură trebuie să ne uităm și la operatorul național SGR, care trebuie să gestioneze toată această operațiune logistică, astfel încât să nu se creeze blocaje. Ce vreau să spun suplimentar este că acest sistem de garanție-returnare este cel mai amplu proiect de logistică la nivel național de la Revoluție încoace.
Deci este un un sistem foarte complex, să spunem, prin numărul de operațiuni care trebuie gestionat. Eu cred că suntem pe drumul cel bun și ne bucurăm că de la nivelul Ministerul Mediului am depus toate dirigențele astfel încât să nu mai amânăm implementarea acestui sistem, iar România se află în prima jumătate a țărilor europene care au un astfel de sistem pus în funcțiune”, a declarat Bogdan Balanișcu.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News