Aeroportul din Brașov va trimite Comisiei Europene documentația prin care cere ca aceasta să aprobe acordarea unui ajutor de stat. CJ Brașov invocă și rolul strategic al aeroportului Brașov-Ghimbav, după ce a început să fie folosit de către aeronave militare.
Conducerea Consiliului Județean Brașov mizează în întocmirea documentației pe care o va depune la Comisia Europeană în vederea obținerii aprobării pentru acordarea de ajutor de stat Aeroportului de la Ghimbav pe „istoricul bun de funcționare” din ultimul an și jumătate, între timp, așteptând un anunț oficial din partea NATO privind confirmarea rolului strategic al acestui port aerian, informează Agerpres.
Consiliul Județean (CJ) Brașov este „pe ultima sută de metri” în discuțiile cu Consiliul Concurenței privind documentația pe care o va depune la Comisia Europeană pentru a primi aprobarea în vederea acordării ajutorului de stat Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, termenul final pentru depunerea notificării fiind 15 decembrie.
„Specialiștii noștri și ai Aeroportului au discutat – foarte practic și pragmatic – pe tema notificării care va fi depusă, până la sfârșitul anului, la Comisia Europeană, o discuție care a implicat termene, investiții, număr de curse, destinații etc. Rămânem optimiști că Aeroportul Brașov va fi, până în 2027, printre primele cinci aeroporturi din țară și sunt convins că CE va fi mulțumită, că va vedea că avem deja un istoric bun – avem deja peste 200.000 de pasageri, ceea ce alte aeroporturi nu au atins într-un an și jumătate, poate că le-a luat 3-4 ani – și că investiția a fost corect realizată și că avem toate șansele să evolueze în așa manieră ca în 2027 să avem cel puțin 700.000 de pasageri, ceea ce înseamnă, că, la momentul respectiv, va putea să se autofinanțeze și nu va mai avea nevoie de sprijinul nostru, al Consiliului Județean”, a declarat președintele CJ Brașov, Todorică Șerban.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News