Stroe: E firesc să încerci să construieşti un bloc politic de dreapta pentru viitoarea guvernare

Sursă foto: Ionuț Stroe

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat vineri că este firesc pentru PNL să încerce să construiască un bloc politic de dreapta pentru viitoarea guvernare, cum la fel, poate chiar în consiliile locale, şi consiliile judeţene să încerce să realizeze acest lucru. Despre apropierea de Nicuşor Dan, primarul Capitalei, Stroe a spus că este ”o apropiere cât se poate de firească şi naturală”.

”Este absolut firesc, este absolut normal, este natural ca privirea noastră să se îndrepte către dreapta. Suntem partidul de dreapta cel mai mare, suntem în mod tradiţional partidul integrator al tuturor curentelor ideologice de dreapta din România. E firesc, aş spune, să încerci să construieşti un bloc politic de dreapta pentru viitoarea guvernare, cum la fel, poate chiar în consiliile locale, şi consiliile judeţene să încercăm să realizăm acest lucru. Aţi văzut în exprimarea publică a preşedintelui idei la care ţinem, o recomandare, care a fost făcută chiar organizaţiilor judeţene, să încerce să constituie majorităţi de dreapta acolo unde se poate”, a spus Stroe după şedinţa PNL.

Despre majoritatea pentru Consiliul Municipal în Bucureşti, Stroe a precizat că nu e vorba de negocieri, ci ”este o apropiere cât se poate de firească şi naturală”.

”De altfel, nu în puţine rânduri l-aţi văzut pe preşedintele Ciuca alături de primarul ales capitalei Nicuşor Dan. Apeluri la maturitate, la raţiune, la apropiere între forţele de dreapta din Bucureşti, dar şi din restul ţării au fost făcute de ambele voci”, a precizat Stroe.

Purtătorul de cuvânt al PNL a comentat şi afirmaţia lui Vlad Voiculescu că nu există niciun fel de negocieri pentru o majoritate în CGMB.

 

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: