Duminică, 29 septembrie, este ultima zi a Festivalului Strada de C`Arte, organizat de Biblioteca Centrală Universitară, în parteneriat cu Fundația Universitară Carol I și Muzeul Național al Literaturii Române.
A XIII-a ediție a festivalului adună iubitorii de literatură, muzică și arte vizuale în inima Bucureștiului, prin programul variat de lansări, concerte, dezbateri, piese de teatru, ateliere interactive și expoziții.
Toate au loc în jurul unui târg de carte susținut în colaborare cu Asociația Publicațiilor Literare și a Editurilor din România.
Festivalul reunește peste 15 lansări de volume, 3 recitaluri muzicale, lecturi publice și ateliere dedicate publicului de toate vârstele.
Dintre editurile care participă, menționăm Editura Academiei, Editura Muzeul Literaturii Române, Tritonic, Tracus Arte, Cununi de Stele și Ars Libri cu volume pentru copii.
România Frumoasă – Oameni, fapte, locuri
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News