SONDAJ Alegeri prezidențiale. Ciucă și Ciolacu, în preferințele românilor. Liderul PNL ar apăra cel mai bine ţara

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă sunt primii candidaţi la alegerile prezidenţiale în opţiunile alegătorilor în primul tur de scrutin care va avea loc pe 24 noiembrie, arată un barometru politic naţional, realizat de Biroul de Cercetări Sociale. 

Conform ultimului sondaj realizat printre românii cu drept de vot, preşedintele PSD Marcel Ciolacu ar obţine 19,6% din voturi, urmat îndeaproape de Nicolae Ciucă (PNL) cu 16,9% din opţiuni, în timp ce Mircea Geoană ar obţine un scor de 13,1%.

George Simion (AUR) ar fi votat de 10,9%, urmat de Elena Lasconi (USR) cu 10,6% şi Diana Şoşoacă (8,1%).

Întrebaţi care candidat la alegrile prezidenţiale ar apăra cel mai bine ţara de posibile agresiuni externe, cei intervievaţi l-au numit pe Nicolae Ciucă cu 13,1%, urmat de Geoană (11,7%) şi Ciolacu (11,3%).

În privinţa calităţilor pe care ar trebui să le aibă viitorul preşedinte al României, intervievaţii au răspuns: „să fie cinstit”, „să fie patriot”, „să fie om de cuvânt”.

În ceea ce priveşte opţiunile de vot pentru alegerile parlamentare, scorurile sunt la fel de strânse. Astfel, conform sondajului BCS, PSD ar câștiga alegerile cu 25,2%, în timp ce PNL ar veni pe locul secund cu 22,5%. Partidul AUR ar obține 14,9%, în timp ce USR ar obține 11,7% la scrutinul din 1 decembrie.

Conform aceluiaşi sondaj, în Parlament ar urma să mai intre S.O.S România cu 8,5% și UDMR cu 7,5%.

Sondajul a fost realizat telefonic pe un eșantion de 1.141 cetățeni cu drept de vot, domiciliați în peste 100 de localități urbane și rurale din toate județele țării și are o eroare de +/-2,9%.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: