Noi creșteri de pensie celor cu acest număr de ani munciți. Ministrul Muncii zice de când. Pensia a fost recalculată pozitiv pentru 4.000.000 de pensionari, însă există și persoane care s-au trezit cu o pensie mai mică la recalculare.
Recalcularea pensiei a avut un impact pozitiv pentru 4.000.000 de pensionari, dar există și pensionari care au fost dezavantajați de noua Lege a pensiilor.
Cum pierzi bani la pensie din neatenție? Ce documente îți poate anula Casa de Pensii?
Pensionarii care au muncit mai puțin de 25 de ani au primit decizii de recalculare cu pensii scăzute. Ei nu au primit puncte bonus, care se dau doar dacă au muncit mai mult de 25 de ani.
Există și pensionari care au pierdut 60-80% din pensie la recalculare. Este vorba despre pensionarii nevăzători.
Cei mai afectați pensionari au fost cei care au lucrat în condiții grele, speciale, sau în grupe de muncă și persoanele cu dizabilități.
Pensionarii au ieșit în stradă
Până acum, pensionarii care au lucrat în condiții grele sau speciale și persoanele cu dizabilități au organizat proteste, în urma inechităților create de noua Lege a pensiilor.
Pensionarii cu dizabilităţi au ieșit în stradă, pe 16 septembrie, în Piaţa Victoriei, acuzând autoritățile că pensiile lor au scăzut cu procente „cuprinse între 40 şi 80%”.
De asemenea, sute de persoane au protestat pe 26 septembrie, în faţa Ministerului Muncii. Manifestarea a fost iniţiată de Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.
Ministrul Muncii a anunțat astăzi, 30 septembrie, cum va fi remediată situația pensiilor celor cu handicap.
Noi creșteri de pensie celor cu acest număr de ani munciți. Ministrul Muncii zice de când
Pensiile persoanelor cu handicap vor creşte cu un indice de solidaritate, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu.
Această propunere va fi înaintată Guvernului până la jumătatea lunii noiembrie. Ministrul Muncii a menţionat că această soluţie respectă principiul solidarităţii.
„Dacă legea are ca fundament contributivitatea, iar dânşii au stagii de cotizare adecvate în gradul de handicap în care se află, 10-15 ani, o treime din stagiul complet de cotizare, soluţia pe care am găsit-o împreună este pe principiul solidarităţii”, a declarat ministrul Simona Bucura Oprescu.
„Adică, modificarea şi completarea Legii nr. 448 din 2006 cu privire la protejarea şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, astfel încât de la cuantumul rămas în plată să venim cu un indice de solidaritate, iar dânşii să beneficieze în continuare de indexarea veniturilor”, a afirmat ministrul Simona Bucura Oprescu, conform Agerpres.
Ministrul Muncii a mai spus că acest coeficient de solidaritate va completa creşterea procentuală de anul viitor, având ca bază cuantumul în plată.
„Celor care sunt pensionabili şi vor ieşi la pensie pe noua lege li se vor completa veniturile prin punctele de sprijin care vor constitui puncte suplimentare doar pentru persoanele încadrate în grad de handicap”, a conchis ministrul Muncii.
Câte persoane cu handicap sunt în România?
În România se află 890.702 persoane încadrate în grad de handicap, fiind luate în calcul persoanele de 16 și peste 16 ani.
Dintre aceste persoane 9.282 au handicap ușor, 90.277 au handicap mediu, 413.205 au handicap accentuat și 377.988 au handicap grav.
Din punct de vedere al statutului de salariat, din 416.747 persoane adulte încadrate în grad de handicap cu vârsta între 16-66 ani doar 47.466 persoane au statut de salariat, se arată pe site-ul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News