Tenis: Simona Halep a debutat cu o victorie la Hong Kong (WTA)

sursa: facebook

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a revenit cu o victorie în circuitul profesionist feminin, 6-2, 4-6, 6-4 cu australianca Arina Rodionova, miercuri, în prima rundă a turneului WTA 125 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, pentru care a primit un wild card.

Fostul lider mondial a obţinut o victorie muncită, după două ore şi 8 minute de joc.

Halep a început cu break şi a dominat primul set, adjudecat cu 6-2. În actul secund, Halep a avut o scădere de nivel, iar Rodinova a condus cu 3-0 şi 4-1, Halep a revenit şi a egalat (4-4), dar a cedat pe final de set (4-6). Decisivul a fost foarte disputat, deşi Halep a început cu break, dar jucătoarea de origine rusă a egalat şi a avut apoi avantajul serviciului. Românca a reuşit un break la 3-3, dar imediat şi-a pierdut serviciul. Halep a mai făcut cu break la 4-4, iar apoi a încheiat cu serviciul (6-4).

Simona Halep a reuşit 6 aşi, dar a făcut şi 4 duble greşeli, încheind totuşi cu procentaje mai bune decât adversara la ambele servicii (61,8%-55,6% la punctele făcute cu primul, respectiv 57,1%-37,5% la al doilea).

Acesta a fost primul duel dintre Halep (33 ani), aflată în prezent pe locul 1.130 în lume, şi Rodionova (34 ani, 114 WTA).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: